Primăria sector 6. Declaraţii privind arborii transplantaţi de pe Iuliu Maniu

Loredana Brumă / 29 Martie 2019 / 09:08 Salveaza PDF Comentarii

În urma informațiilor neconforme cu realitatea, apărute în spațiul public în ultimele zile, Primăria Sectorului 6, prin administratorul public Adrian Vigheciu, face câteva precizări.

"Acesta este un proiect de amenajare peisagistică prin care ne propunem nu numai să schimbăm imaginea bulevardului Iuliu Maniu, dar și să fim mai prietenoși cu mediul înconjurător. Am planificat noi plantari, iar arborii cuprinși în reamenajare sunt de cinci ori mai numeroși decât cei existenți. Plantele existente sunt, la rândul lor salvate, prin transplantarea în zone din Sectorul 6 cu mai puțin spațiu verde. Această operațiune se poate face în orice perioadă a anului, dacă arborii se transplantează cu balot și la locul de plantare se folosesc stimulatori de înrădăcinare, având în vedere că aceste plante au un procent de prindere foarte bun.

Mai mult, în spațiul unde au fost plantați arborii (pe scuar), înrădăcinarea nu este puternică (creșterea era diferită daca ar fi fost într-un parc) și asta ne permite să scoatem cu ușurință cu balot (afectând cel mult 10% din sistemul radicular, ceea ce nu reprezintă un pericol). După scoatere se distribuie direct la locul de unde au fost pregătite gropile pentru plantare și se udă constant. Timpul dintre scoatere și replantare este relativ mic, pentru a nu-i afecta, chiar dacă unii arbori au intrat în vegetație.

Societățile care efectuează aceste operațiuni au oferit garanții pentru lucrări și pentru fiecare arbore nou plantat sau transplantat în altă zonă a Sectorului 6", a precizat Adrian Vigheciu.

Informații tehnice suplimentare privind reamenajarea bulevardului Iuliu Maniu:

 

1. Amenajarea peisagistică se va realiza într-un proiect unitar, de la intrarea în
București din autostrada A1 până la Cotroceni.
2. Va fi montat un sistem de irigație automat și plantați 475 de arbori - tip Catalpa;
3. Reamenajarea si reconfigurarea locurilor de parcare va duce inclusiv la
realizarea de locuri noi de parcare;
4. Ridicarea bordurilor de demarcație scuar este necesară pentru a bloca
traversarea neregulamentară a pietonilor sau parcarea neregulamentara a
autovehiculelor;
5. Vor fi amplasate pasarele pietonale pentru siguranța pietonilor și pentru
fluidizarea traficului auto.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28