Primaria sector 4, hartă pentru parcările de reședință

poza cu caracter descriptiv parcare
poza cu caracter descriptiv parcare

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, în ședința de ieri, noua Metodologie de atribuire a locurilor de parcare rezidențiale, care aduce mai multe noutăți în privința modului de rezervare a parcărilor de reședință.

Astfel, în cel mult 10 zile, locuitorii Sectorului 4 își vor putea rezerva un loc de parcare din cele disponibile, în doar câteva minute, prin intermediul unei aplicații mobile, iar, cât de curând, cei care le vor ocupa spațiul plătit se vor trezi cu roțile blocate. În momentul de față sunt înregistrate în baza de date a Primăriei Sectorului 4 43.990 de locuri de parcare de reședință. Din acestea, 5.201 locuri sunt libere, asta neînsemnând neapărat că nu sunt ocupate de mașini, ci doar că nu sunt rezervate prin contract, așa că reprezentanții autorității locale sunt de părere că în toate zonele se vor găsi posibilități pentru ca oamenii să parcheze.

Harta, accesibilă pe telefonul mobil

”Am așezat pe o hartă GIS (e vorba de un sistem informațional geografic) toate locurile de parcare din sector. Aceasta va putea fi accesată prin aplicația mobilă pe care o vom lansa în zilele următoare, printr-o procedură intuitivă. Singurul lucru pe care trebuie să-l ai pregătit înainte de a accesa aplicația este să scanezi buletinul, certificatul de înmatriculare al mașinii și asigurarea RCA a autovehiculului”, a explicat Directorul General al Direcției de Mobilitate Urbană Sector 4, Ioan Gâf-Deac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel