Primăria care a dat ca premiu o vacanță all inclusive în Corfu

FOTO: Primăria Sfântu Gheorghe
FOTO: Primăria Sfântu Gheorghe

O primărie din România a oferit ca premiu o vacanță all inclusive în Corfu. 

Primăria Sfântu Gheorghe din județul Covasna a dat ca premiu o vacanță all inclusive în insula Corfu, pentru două persoane. Premiul a fost oferit de Zilele Orașului, iar toți cei care au cumpărat programul evenimentelor au primit și un bilet la o tombolă cu premii. 

Cel mai mare premiu a fost excursia în valoare de 1.400 de euro, susțin reprezentanții primăriei. Vacanța este pentru două persoane, timp de șapte zile, în Corfu. De altfel, un al doilea premiu a constat într-un voucher de călătorie în valoare de 250 de euro.

„Scopul nostru este să creştem calitatea evenimentului de la an la an, pentru că este un eveniment important în viaţa oraşului nostru. Eu cred că majoritatea cetățenilor apreciază că acest eveniment a fost mai bun decât în anii precedenți. Sunt câteva lucruri care trebuiesc corectate pentru viitor. În fiecare an facem o evaluare cu plusuri și minusuri și în funcție de aceste evaluări încercăm să corectăm greșelile pe care an de an le facem involuntar", a spus primarul Antal Árpád. 

Vezi și: Moarte Răzvan Ciobanu. Tăriceanu: Nu vine nimeni să rezolve această problemă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel