Primăria Capitalei-Iridex, precizări privind groapa de gunoi

Primăria Capitalei reacționează la  informațiile postate pe rețelele de socializare cu privire la situația depozitului de deșeuri Iridex și la o presupusă neimplicare a municipalității pentru rezolvarea nemulțumirii locuitorilor din zonă.

Primăria Capitalei se implică în limita prevederilor legale în gestionarea situației de la depozitul de deșeuri Iridex, neavând atribuții în autorizarea sau controlul modului în care operatorul se conformează față de cele impuse în autorizație.

Activitatea depozitului de deșeuri Iridex este reglementată prin Autorizația Integrată de Mediu (AIM), autorizație emisă de Agenția pentru Protecția Mediului București. Controlul conformării față de impunerile autorizației integrate de mediu este asigurat, conform legii, prin Garda de Mediu, precizează Primăria Capitalei într-un comunicat de presă.

Primăria Municipiului București nu poate interveni peste atribuții gestionate de alte instituții, neavând calitatea necesară, ca urmare populația nemulțumită se poate adresa exclusiv celor două instituții.

Depozitul de deşeuri Iridex a fost construit în anul 1999 şi dat în exploatare în anul 2000. În anul 1999 a fost încheiat contractul între Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L. Contractul prevede depozitarea unei cantităţi de 225.000 tone/ an deşeuri menajere şi stradale, pe perioada funcţionării depozitului. Obligativitatea asigurării tehnologiilor corespunzătoare pentru eliminarea acestor deşeuri şi respectarea calităţii factorilor de mediu sunt în sarcina administratorului depozitului S.C Iridex Group Import Export S.R.L. Durata contractului conform art.2 este de 20 ani.

Autorizația de mediu valabilă până în 2028

Menţionăm că în data de 14.02.2018 Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, singura instituţie cu competenţe în domeniu, a emis Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 15, valabilă 10 ani, până la data de 13.02.2028.

Primăria Municipiului Bucureşti a transmis către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi către Garda Naţională de Mediu Comisariatul General Bucureşti toate sesizările din partea cetăţenilor ce vizează funcţionarea acestui depozit de deşeuri. Adresa transmisă de către Garda Naţională de Mediu Comisariatul General Bucureşti menţionează faptul că a fost autorizată funcţionarea depozitului de deşeuri impunându-se respectarea unor condiţii specifice.

Vezi si: Primăria Sectorului 1 continuă războiul împotriva celor care poluează aerul Capitalei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel