Primăria Capitalei: Blocul Rosenthal a intrat în reparații

Crişan Andreescu / 16 mai 2019 / 13:15 Salveaza PDF Comentarii
Blocul Rosenthal
Descriere foto: Blocul Rosenthal

Primăria Municipiului București, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a început lucrările în cadrul programului privind reabilitarea fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor.

După aprobarea în Consiliul General al Municipiului București a regulamentului de intervenție, dar și a fondurilor necesare, au fost demarate primele lucrări. La imobilul din Calea Victoriei nr. 22-24, lăsat în paragină în ultimii douăzeci de ani, angajații Companiei Municipale Consolidări București lucrează la îndepărtarea resturilor de mobilier rămase în interior, dar și a molozului adunat de-a lungul anilor. În perioada următoare, urmează să fie montată schela pe fațadă și să se înceapă decopertările de sus în jos.

Blocul Rosenthal, așa cum este cunoscut, a fost construit în anul 1938, după planurile lui Radu Dudescu, la acea vreme arhitectul șef al Băncii Naționale a României. Construcția a costat circa 35 de milioane de lei și timp de treizeci de ani a găzduit "Casa de Pensiuni, Împrumuturi și Ajutoare" a angajaților BNR. Din anul 1968, a fost sediul Băncii Române de Comerț Exterior. După 1999, imobilul a rămas în paragină.

Clădirea - monument istoric – are un subsol pe două niveluri, cinci etaje de birouri, o sală de conferințe, la etajul șapte se află o sală de sport și un bufet la etajul opt. La parter au fost spații comerciale.

Clădirea - monument istoric – are un subsol pe două niveluri, cinci etaje de birouri

În anul 2006, doar o parte din imobilul de aproape opt mii de metri pătrați a fost transferată prin Hotărâre de Guvern din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în proprietatea publică a Municipiului București. Abia în anul 2017, Primăria Municipiului a obținut dreptul de administrare asupra întregii clădiri încadrată în clasa II de risc seismic.

Fondurile pentru lucrările necesare în cazul a alte zece imobile au fost deja aprobate în Consiliul General al Municipiului București. (Calea Victoriei nr. 136-138, Bd. Lascăr Catargiu nr. 11A, Bd. Lascăr Catargiu nr. 16, Bd. G-ral Gheorghe Magheru nr. 7, Bd. G-ral Gheorghe Magheru nr. 32-36, Bd. Regina Elisabeta nr. 36, Calea Victoriei nr. 12A, Calea Victoriei nr. 25, Calea Victoriei nr. 103-105 și Calea Victoriei nr. 214)

430 de clădiri au nevoie de reparații la fațadă

Primăria Municipiului București, prin AMCCRS, pune în aplicare Legea 153/2011, dar și Regulamentul de la nivelul Capitalei aprobat prin HCMB 384/2018, cu privire la reabilitarea fațadelor clădirilor din București.

Până acum, au fost identificate și inventariate toate imobilele cu probleme la fațade, situate în zonele stabilite prin regulament ca fiind prioritare. În prima etapă, au fost identificate 430 de clădiri, încadrate în clasele II și III de risc seismic.

Fondurile pentru lucrările necesare în cazul a alte zece imobile au fost deja aprobate în Consiliul General al Municipiului București

Au fost notificați toți proprietarii, iar notificările au fost trimise către știință și Inspectoratului de Stat în Construcții, Poliției Locală a Municipiului București – Direcția de Disciplină în Construcții și Ministerului Culturii.

Potrivit legii, proprietarii au obligația ca în termen de 60 de zile de la primirea notificării să înceapă demersurile pentru reparații. În caz contrar, Municipalitatea poate face reparațiile din fonduri proprii și se poate îndrepta în instanță pentru recuperarea costurilor.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.83