Primar lovit de un bărbat beat

Cătălin Șerban / 06 noi 2019 / 12:53 Salveaza PDF Comentarii
bărbat
bărbat

Primarul comunei Preutești din județul Suceava a fost lovit în față de un sătean beat, care îi reproșa că locuința sa a rămas neracordată la apă. Primarul a sunat la 112, dar agresorul s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat.

Primarul comunei Preutești, Ion Vasiliu, a fost lovit de un localnic în timp ce făcea un control la școala din localitatea Leucușești.

Localnicul, băut bine, i-a reproșat primarului că nu l-a racordat la rețeaua de alimentare cu apă a localității și, pentru că edilul a încercat să nu intre în polemică cu acesta, scandalagiul l-a lovit pe primar cu pumnul, în zona feței.

Imediat după ce l-a lovit pe edil, localnicul s-a urcat în mașină și a plecat, fiind prins pe drum de către polițiști, după ce primarul a cerut ajutor prin 112.

Dosar penal pentru agresor

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că primarul a primit o lovitură în zona feței de la bărbatul beat, după care acesta s-a urcat în mașină și a plecat, fiind prins apoi de polițiști. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și avea o alcoolemie de 1,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, care va face cercetări pentru ultraj, conform Mediafax.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25