Viorel Paşca, avocatul fostului primar al municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a confirmat luni seară, pentru AGERPRES, că decizia luată de către Curtea de Apel Timişoara de a înlocui arestul preventiv cu arestul la domiciliu pentru clientul său este una legală şi firească.
'Este o măsură legală, preventivă. Practic, este tot arest, nu e punere în libertate. Este o măsură, aşa cum am spus, firească. Această măsură se poate prelungi după cele 30 de zile sau se poate revoca, în cazul în care nu s-ar respecta condiţiile impuse de instanţă', afirmă Viorel Paşca.
Acesta a solicitat schimbarea măsurii arestului preventiv cu cel la domiciliu având în vedere faptul că fostul edil şi-a recunoscut fapta şi că nu există niciun fel de suspiciune că s-ar sustrage cercetării. Mihai Stepanescu a fost ridicat de DNA pe data de 19 noiembrie 2015, fiind acuzat de luare de mită, iar pe 23 noiembrie a demisionat atât din funcţia de primar al municipiului Reşiţa, cât şi din cea de preşedinte executiv al PSD Caraş-Severin.
În ordonanţa de la acea vreme a procurorilor se arăta că în perioada noiembrie 2014 - noiembrie 2015, Mihai Stepanescu, în calitate de primar al municipiului Reşiţa, a pretins şi primit diverse sume de bani ori bunuri şi servicii de la un om de afaceri pentru a-şi exercita în mod necorespunzător atributele funcţiei de primar, în sensul atribuirii în mod discreţionar a unor contracte de lucrări de interes public, societăţii comerciale reprezentată de acesta din urmă. Mai exact, Stepanescu ar fi primit de la omul de afaceri suma totală de 52.000 lei pentru atribuirea unui contract de proiectare şi execuţie de lucrări, precum şi 20.000 lei, ca parte a sumei totale de 10.000 euro, pretinse în avans pentru viitoare lucrări. De asemenea, fostul primar ar mai fi pretins persoanei respective remiterea unor materiale pentru pavaj şi efectuarea lucrărilor de montare pavaj în curtea unui imobil aflat în proprietatea sa. Valoarea totală a materialelor şi lucrărilor pretinse în avans, cu titlu de foloase injuste, de Stepanescu pentru acordarea discreţionară a unor viitoare contracte în municipiul Reşiţa a fost de 214.954 lei.
Mihai Stepanescu se afla, la momentul arestării, la cel de-al doilea mandat de primar al municipiului Reşiţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News