Primar din Prahova, reţinut de poliţie. Acuze de fraudare a alegerilor

Pexels
Pexels

Un primar din Prahova a fost reținut într-un dosar de fraudare a alegerilor locale din septembrie 2020. 

Primarul din Ciorani, Prahova, Marin Voicu, a fost reținut în urma perchezițiilor făcute cu o zi în urmă la sediul primăriei și la domiciliul primarului. 

Alte 7 percheziții au avut loc în Ploiești. Procurorii fac cercetări pentru sustragerea unor buletine de vot de la alegerile locale, care au avut loc în septembrie 2020, transmite România TV. 

Percheziții de amploare ale Parchetului Prahova

„Procurorii PCA Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova - Serviciul investigaţii criminale, au efectuat, miercuri, un număr de 18 percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

În urma descinderilor, 17 persoane vor fi duse la audieri”, precizau miercuri, 9 iunie, reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, conform Agerpres. 

Fraudă electorală în Capitală

Procesul electoral ar fi fost fraudat și în Capitală, la Sectorul 1. Primele acuzații au fost făcute de Daniel Tudorache.

"Procesele verbale au fost semnate în alb, există suspiciunea de fraudă. Noi am pus mâna pe un proces verbal semnat în alb de toţi reprezentanţii secţiei. Reprezentantul nostru poate a fost cumpărat, nu pot să ştiu. Important e ce s-a întâmplat. E ilegal să semnezi aşa, ca apoi să se completeze cu ce cifre doresc. Avem două procese verbale cu cifre diferite. Nu ştim care a ajuns la reprezentantul nostru şi care a ajuns la BEC. Cifrele pot fi denaturate", a declarat Dan Tudorache. 

Procurorul de caz a vorbit într-o emisiune despre posibila fraudă.

"S-au încălcat nişte dispoziţii, pentru că intrarea în acea sală (n.r. cu sacii de voturi) trebuia făcută în anumite condiţii. Ceea ce au votat cetățenii nu a fost consemnat și cine se face vinovat să fie tras la răspundere", a spus procurorul Sorin Iasinovschi, într-un interviu pentru Denise Rifai, la Kanal D. 

"Până astăzi, când vorbim, există fraudă?", l-a întrebat prezentatoarea TV. "La nivelul secțiilor există", a răspuns procurorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel