Temperaturi scăzute au fost înregistrate şi în celelalte localităţi ale judeţului: 1,2 grade Celsius la Joseni, 4 grade la Topliţa şi 4,6 grade la staţia meteo din Pasul Bucin.
Mercurul din termometre a coborât, sâmbătă dimineaţă, sub limita îngheţului, meteorologii de la Staţia Miercurea Ciuc consemnând cea mai scăzută tempertură din ţară, de minus 0,1 grade Celsius, care reprezintă prima valoare negativă din această toamnă, informează Mediafax.
Meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Miercurea Ciuc a declarat că această temperatură s-a înregistrat la ora 5.30 şi a stagnat până în jurul orei 7.00.
"La primele ore ale dimineţii am înregistrat la staţia meteo Miercurea Ciuc minus 0,1 grade Celsius, prima teperatură negativă din această toamnă ", a precizat Tanko Karoly.
Temperaturi scăzute au fost înregistrate şi în celelalte localităţi ale judeţului: 1,2 grade Celsius la Joseni, 4 grade la Topliţa şi 4,6 grade la staţia meteo din Pasul Bucin.
Minima absolută a lunii septembrie în Harghita a fost de minus 10 grade Celsius în anul 1977, maxima absolută a lunii, de 34 de grade, fiind consemnată în 1952.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu