Prima declarație a lui Sepp Blatter, după ce a fost achitat: "Acum sunt un om fericit"

Sepp Blatter
Sepp Blatter

"Acum sunt un om fericit", a declarat fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, după ce a fost achitat de justiţia elveţiană, împreună cu Michel Platini, într-un dosar de fraudă care i-a spulberat acestuia din urmă ambiţiile de a accede în fruntea forului fotbalistic mondial.

"Nu sunt nevinovat în viaţa mea, dar sunt nevinovat în acest caz", a spus Sepp Blatter, citat de DPA.

Tribunalul Penal Federal din Bellinzona nu a dat curs cererii procurorilor, care au solicitat, la jumătatea lunii iunie, pedepse de un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru Platini şi Blatter.

Platini (67 de ani) a îndeplinit rolul de consilier al lui Sepp Blatter (86 de ani) între 1998 şi 2002, în primul mandat al elveţianului la conducerea FIFA, cu o remuneraţie anuală de 300.000 de franci elveţieni.

În 2011, când devenise deja preşedintele UEFA, francezul a reclamat o datorie de 2 milioane de franci elveţieni din partea Federaţiei internaţionale de fotbal pentru activitatea sa de consilier, sumă care i-a fost achitată de forul internaţional, în mod ilegal" şi "pe cheltuiala FIFA", în opinia procurorilor elveţieni.

Blatter şi Platini, achitaţi în procesul de corupţie

Sepp Blatter, fost preşedinte FIFA, şi Michel Platini, fost preşedinte UEFA, au fost achitaţi de instanţa elveţiană în procesul de corupţie în care erau judecaţi. 

Cei doi au fost judecaţi pentru o plată de 2 milioane de franci elveţieni (1.8 milioane de euro) făcută de Blatter către Platini în 2011. Ambii au negat faptele greşite şi au spus că transferul reprezenta o plată întârziată pentru activitatea de consiliere a lui Platini pentru FIFA.

Blatter, în vârstă de 86 de ani, şi fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, în vârstă de 67 de ani, au fost suspendaţi din fotbal în 2015 şi puşi sub acuzare în noiembrie anul trecut, scrie Rador. 

Michel Platini, în vârstă de 66 de ani, şi elveţianul Sepp Blatter, 86 de ani, fost preşedinte al FIFA, vor compărea în faţa instanţei pentru acuzaţia de escrocherie, în afacerea plăţii suspecte care a curmat în 2015 traiectoria celor doi la comanda fotbalului mondial.

Până pe 22 iunie, Tribunalul penal federal din Bellinzona îi va audia pe cei doi foşti conducători pentru 'gestiune neloială', 'abuz de încredere' şi 'fals în înscrisuri' în acelaşi dosar, urmând să prezinte verdictul pe 8 iulie.

Avocatul lui Platini, Dominic Nellen, a declarat pentru DPA că poate 'arăta în detaliu că procedurile împotriva domnului Platini au fost motivate politic, cu scopul de a-l împiedica să devină preşedintele FIFA'.

'Suntem încrezători că procedura va duce la un rezultat pozitiv, care va demonstra sinceritatea deplină a domnului Michel Platini în această problemă. Scopul acestei poveşti a fost să-l elimine din cursa pentru funcţia de preşedinte al FIFA', a spus Nellen.

Cei doi aliaţi deveniţi rivali, în măsura în care Platini urma să-i succeadă lui Blatter, sunt acuzaţi că au obţinut ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de 2 milioane franci elveţieni 'în favoarea lui Platini', conform rechizitoriului parchetului. Cei doi, vizaţi şi în alte dosare, riscă cinci ani de închisoare sau amendă.

Platini şi Blatter vor trebui să dea explicaţii în dosarul care a dus la excluderea lor din fotbal, într-un moment în care Michel Platini, pe atunci preşedinte al UEFA şi un mare nume în fotbalul mondial datorită gloriei sale sportive, părea favorit pentru preluarea funcţiei de preşedinte al FIFA după scandalurile care au dus la demisia lui Blatter, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel