Prieteni de-ai lui Jamal Khashoggi îl comemorează pe fostul jurnalist în faţa Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul

Prieteni de-ai lui Jamal Khashoggi, activişti pentru drepturile omului şi reprezentanţi ai unor organizaţii de apărare a libertăţii presei participă miercuri la comemorarea fostului jurnalist saudit, în faţa Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul, clădirea unde el a fost ucis, transmite dpa.

Marcarea unui an de la moartea jurnalistului Jamal Khashoggi va începe la ora locală 13:14 (10:14 GMT), exact ora la care, în 2018, Khashoggi a intrat în sediul consulatului pentru a obţine documentele necesare pentru a se căsători cu logodnica sa turcă Hatice Cengiz.

Cengiz (37 de ani) va reveni în faţa clădirii unde l-a aşteptat pe jurnalistul saudit timp de câteva ore, în urmă cu un an, înainte de a alerta autorităţile turce în legătură cu dispariţia logodnicului său.

La comemorare vor fi prezenţi, printre alţii, raportorul special al ONU pentru crime extrajudiciare, Agnes Callamard, care a investigat acest asasinat, şi laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2011, Tawakkol Karman.

Turcia a susţinut că Jamal Khashoggi a fost ucis în interiorul consulatului, iar corpul lui a fost tranşat de o echipă specială venită din Arabia Saudită.

Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea lui Khashoggi, deşi serviciile de informaţii turce şi occidentale afirmă că ordinul pentru uciderea lui ar fi putut veni doar de la cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit.

Liderul de facto al regimului de la Riad, prinţul Mohammed bin Salman, a declarat pentru CBS că el nu a ordonat crima, dar că îşi asumă responsabilitatea deplină în calitate de lider al Arabiei Saudite.

În această declaraţie există o recunoaştere implicită a faptului că uciderea (lui Khashoggi) a fost o crimă de stat. S-a întâmplat sub privirea sa în calitate de cvasi-şef al statului. De aceea, statul este implicat la fel ca el (prinţul Mohammed bin Salman - n.r.), a replicat Agnes Callamard pe Twitter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel