Preţurile de consum au continuat să crească în luna octombrie a acestui an, rata anuală a inflaţiei urcând la 2,6%, de la 1,8% în septembrie. Această creştere vine pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,52% şi a celor nealimentare cu 3,26%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate săptămâna aceasta.
De asemenea, preţul serviciilor a scăzut cu 0,33%, faţă de luna octombrie 2016,
"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2016 - octombrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2015 - octombrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,6%", precizează INS.
Faţă de luna septembrie a acestui an, preţurile au urcat cu 1,28%, în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 2,30%, cele nealimentare cu 1,74% iar serviciile cu 0,16%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 2,7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior. Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,1%.
Conform BNR, depăşirea limitei superioare a intervalului ţintei în prima parte a anului 2018 se datorează în principal unor efecte statistice de bază asociate unor reduceri de taxe şi impozite indirecte la începutul anului 2017, evoluţiei anticipate a componentelor exogene, dar şi acumulării de presiuni inflaţioniste asociate mediului intern, la nivelul inflaţiei de bază. Calculată la taxe constante, rata inflaţiei va atinge 3,3% în decembrie 2017, 3,1% la sfârşitul anului viitor şi 2,9% la orizontul prognozei, septembrie 2019.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News