Prețul autografelor lui Neil Armstrong a crescut de 250 de ori

O firmă din Los Angeles  a scos la licitaţie online câteva autografe ale lui Neil Armstrong, la scurt timp după  decesul primului om care a păşit pe Lună , potrivit AFP.        Fotografiile au preţul de pornire de 1.000 de dolari, iar pentru două dintre ele, ce îi prezintă pe toţi cei trei membri ai echipajului Apollo 11 (Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins) s-a licitat deja, oferta de cumpărare pentru unul din aceste loturi ajungând la 4.189 de dolari. În 1980 o fotografie semnată de Neil Armstrong se vindea doar pentru 8 dolari iar cu puţin înainte de decesul astronautului, aceeaşi fotografie valora aproximativ 1.300 de dolari. "Neil Armstrong era foarte generos cu cei care îi cereau un autograf pentru că fuseseră inspiraţi de misiunea Apollo 11", subliniază Nate Sanders, precizând însă că astronautul a încetat să mai acorde autografe după ce şi-a dat seama că unele persoane i le cereau doar ca să le vândă pentru sume importante. Licitaţia este deschisă pe NateDSanders.com până joi. Neil Armstrong, un pionier al spaţiului, decorat de numeroase ori în Statele Unite, dar şi în alte 17 ţări, nu s-a împăcat niciodată prea bine cu această celebritate mondială dobândită, evitând  de câte ori a avut ocazia luminile reflectoarelor.El trăia de circa 20 de ani într-o fermă retrasă din Ohio, acelaşi stat american în care s-a şi născut, pe 5 august 1930. Tânărul Armstrong era fascinat încă din copilărie de avioane. A urmat cursuri de pilotaj la vârsta de 15 ani şi şi-a obţinut brevetul de pilot un an mai târziu, chiar înainte de a-şi obţine permisul de conducere a automobilului.Când a păşit pe Lună, avea 38 de ani şi, chiar dacă atinsese unul dintre marile obiective ale omenirii, nu şi-a savurat realizarea, ci a părut dimpotrivă frustrat de recunoaşterea pe care i-a adus-o. "Cred că tuturor ne place să fim recunoscuţi, nu pentru un singur foc de artificii, ci pentru întreaga activitate", a declarat Armstrong într-un interviu pentru CBS, în 2005.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel