EXCLUSIV  PRESIUNE enormă cu 5G. Câciu: PIERDEM BANI! TREZIȚI-VĂ UN PIC!

Economistul Adrian Câciu a transmis un semnal cu privire la „legea 5G”, vorbind totodată și despre corelarea proiectul cu legislația europeană.

Proiectul de Lege privind implementarea tehnologiei 5G a fost pus în dezbatere publică în România. Economistul Adrian Câciu, aflat joi în platoul DC News TV pentru un interviu, a fost întrebat dacă jocurile au fost deja făcute.

„Nu sunt făcute cărțile, din punctul meu de vedere. Urmează alegerile din Statele Unite. Și mai urmează ceva: influența Chinei, care a crescut foarte mult în această perioadă. S-a redresat. Jocurile din alegerile prezidențiale din America ne vor spune dacă lucrurile se schimbă radical. Adică se lasă piață liberă sau se tergiversează în continuare”, a spus Adrian Câciu. 

Noi pierdem bani (n.r. prin neimplementarea 5G în țară). Și Europa pierde bani. Și aici va fi o presiune foarte mare. Europa are o pierdere, anual, de 142 miliarde euro prin neimplementarea 5G. De anul viitor, va fi o presiune mare pe Comisia Europeană și Parlamentul European să se ia o decizie clară cu privire la 5G”, a precizat economistul, punând ulterior lupa pe situația din România: „Se face această lege fără măcar să ne consultăm cu Comisia Europeană. Eu întreb: Ce viziune aveți?! Care este directiva?! Ce faceți voi?! Pentru că trebuie să trăiești într-o piață unică”, a punctat Adrian Câciu. 

„Ce vom face noi, de exemplu, dacă mâine trece legea, se aprobă și, a doua zi, vine directivă europeană că piața este liberă. Schimbăm legea, nu?! Că așa e în România... Dar pierderile economice...?!”, a subliniat Adrian Câciu. 

„Oamenii află că se poate și altfel. Presiunea civică trebuie să existe. Treziți-vă un pic”, a precizat economistul. 

VEZI ȘI: 5G. Câciu, despre culisele mișcării în România: Cine pierde trenul acesta... se întoarce în epoca de piatră! A ieșit din economia globală

Interviul complet cu Adrian Câciu:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel