EXCLUSIV  5G. Câciu, despre culisele mișcării în România: Cine pierde trenul acesta... se întoarce în epoca de piatră! A ieșit din economia globală

Economistul Adrian Câciu a vorbit, joi, despre proiectul de Lege privind implementarea tehnologiei 5G, un subiect care a născut numeroase controverse.

Adrian Câciu s-a aflat, joi, în platoul DC News TV pentru un interviu. La un moment, s-a discutat despre implementarea tehnologiei 5G, un subiect important pe scena internațională și nu numai. Economistul a fost întrebat ce sume ar fi avut prevăzute România, în acest an, din implementarea tehnologiei 5G. „Minim 2,5 miliarde lei, undeva la 3,2 miliarde, dacă se făcea licitația. Anul trecut, a pierdut 3 miliarde lei, anul acesta încă 3 miliarde”, a subliniat Adrian Câciu.

Întrebat, ulterior, cum vede dezbaterea publică cu privire la acest subiect, Adrian Câciu a făcut următoarele precizări: „Practic, este o dezbatere aparentă, pentru că trebuie să dăm frumos față de cei cu care s-a semnat un memorandum, partener strategic al României. Și amânâm, de fapt, implementarea 5G în România. Căci asta facem! Am văzut proiectul de lege pus în dezbatere, în primul rând încalcă tratatul de funcționare al Uniunii Europene, principiile Organizației Mondiale a Comerțului, principiile pieței unice. E un proiect care transformă o piață liberă în pixul unui premier. Nu vă supărați, am văzut acolo niște aberații... Fiecare furnizor de echipamente ajunge să fie autorizat, prin decizia premierului României, după avizul CSAT. Adică ajungem într-o situație hilară, din punctul meu de vedere. Deci, comerciantul se duce să ia aviz de la domnul Orban. Este absurd! Vă dați seama ce înseamnă asta?! E de fapt o barieră incorectă, oricum cade la orice instanță internațională, chiar dacă va fi legea în Parlament, dar, până să ajungă la lege, vor fi multe discuții, dezbateri.”

„Cine pierde trenul acesta... se întoarce în epoca de piatră!”

„E o lege frână”, a precizat economistul.

„Aici nu e vorba de risc de securitate, să ne înțelegem. Este bătălie geo-politică la nivel mondial”, a mai zis economistul. 

„Toată această amânare de doi ani ne-o plătește cineva? (...) Doi ani sunt 6 miliarde lei, anul viitor vor mai fi 3 miliarde! Pierzi avantaj competitiv. Digitalizarea este epoca 2020-2030. Cine pierde trenul acesta... se întoarce în epoca de piatră! A ieșit din economia globală”, a subliniat Adrian Câciu. 

Interviul cu Adrian Câciu:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel