Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a declarat, în cadrul unui comunicat publicat sâmbătă seară, că este "profund indignat" de ceea ce s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Kievului, condamnând, totodată, utilizarea forţei împotriva manifestanţilor opoziţiei.
"Sunt profund indignat de evenimentele care au avut loc în cursul nopţii (de vineri spre sâmbătă), în Piaţa Independenţei" din Kiev, a declarat Ianukovici, potrivit Mediafax.
"Condamn acţiunile care au dus la confruntare şi la suferinţele oamenilor", a adăugat el, afirmând că cei care au recurs la forţă vor fi pedepsiţi.
După ce, săptămâna trecută, preşedintele Viktor Ianukovici a renunţat la negocierile Ucrainei în vederea semnării acordului de asociere cu UE, în mai multe orașe din țară au fost organizate manifestaţii proeuropene, iar vineri seară, liderii opoziției ucrainene au cerut demisia șefului de stat.
Ulterior, forţele de ordine au intervenit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde aproximativ 1.000 de manifestanţi rămăseseră în urma protestelor de vineri.
"Manifestanţii au fost dispersaţi cu brutalitate, zeci de persoane fiind rănite, iar alte zeci fiind reţinute", a declarat deputatul Andrei Şevcenko.
Uniunea Europeană și SUA au reacționat
În urma evenimentele înregistrate în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Kievului, atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite, au reacționat, condamnând violența autorităților.
Șefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi comisarul UE pentru Extindere şi Politică de Vecinătate Stefan Füle au afirmat, într-un comunicat, că folosirea "nejustificată a forţei este împotriva principiilor faţă de care toţi participanţii de la summitul de la Vilnius, inclusiv preşedintele ucrainean, şi-au exprimat adeziunea".
Și purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jen Psaki, a afirmat că "Statele Unite condamnă violenţa autorităţilor guvernamentale împotriva manifestanţilor paşnici, la Kiev".
"Violenţa şi intimidarea nu ar trebui să aibă loc în Ucraina de astăzi", a adăugat ea, îndemnându-i pe liderii ucraineni să "respecte drepturile poporului lor la libertatea de reuniune şi de exprimare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu