Cele mai citite

Preşedintele Mohamed Morsi cere armatei să îşi retragă ultimatumul

Morsi
Morsi

Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, a cerut armatei să îşi retragă ultimatumul pe care acesta i l-a dat, cerând „să îndeplinească cerinţele poporului", care manifestează pentru demisia sa înainte de miercuri seară, anunţă AFP.

Autor: Cătălina Grigore

Pe contul său oficial de Twitter, precizează: „Preşedintele Mohamed Morsi reafirmă legitimitatea sa constituţională, refuză orice tentativă de a se trece peste aceasta, cheamă forţele armate să îşi retragă avertismentul şi refuză orice dictat" fie din interiorul Egiptului, fie din străinătate.

Preşedintele islamist a respins luni seară cererea conducerii militare, comparată de simpatizanţii săi cu o lovitură de stat pentru a-l obliga să plece.

Mohamed Morsi s-a întâlnit marţi cu reprezentantul Ministrului Apărării și cu şeful armatei, Abdel Fatah al-Sisi. Până la această oră, nu se ştie care au fost subiectele abordate în cursul întrevederii ce a debutat în cursul dimineţii şi care continua la orele serii.

Opoziţia a salutat ultimatumul, considerându-l un sprijin puternic pentru cerinţa sa ca Morsi să abandoneze puterea, acuzat că doreşte să instaureze un regim autoritar în folosul Fraţilor Musulmani, mişcare din rândul căreia provine.

La rândul lor, simpatizanţii lui Morsi insistă asupra „legitimităţii" primului preşedinte democratic ales din istoria ţării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close