Preşedintele Joe Biden speră să se poată întâlni cu omologul rus Vladimir Putin în luna iunie

Preşedintele Joe Biden speră să se poată întâlni cu omologul rus Vladimir Putin în luna iunie
Preşedintele Joe Biden speră să se poată întâlni cu omologul rus Vladimir Putin în luna iunie

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că speră să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în timpul turneului pe care îl va efectua în Europa în luna iunie, informează AFP şi dpa. 

'Sper că da şi cred în asta', a răspuns Joe Biden, întrebat despre un posibil tete-a-tete cu liderul rus. 'Lucrăm la asta', a adăugat preşedintele american, fără a face alte precizări.

Preşedintele SUA urmează să întreprindă prima sa călătorie în străinătate la jumătatea lunii iunie, în Marea Britanie şi Belgia, pentru summit-urile G7 şi NATO, precum şi pentru întrevederi cu lideri ai Uniunii Europene.

La mijlocul lunii aprilie, preşedintele SUA i-a propus o întâlnire omologului rus Vladimir Putin pe fondul unor tensiuni puternice între cele două puteri rivale. Deşi Moscova s-a arătat interesată de această ofertă, ea a fost afectată de sancţiuni şi contra-sancţiuni pe care SUA şi Rusia şi le-au impus reciproc.

La sfârşitul lunii aprilie însă, Kremlinul a asigurat că sunt în curs de examinare 'date concrete'.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel şi există multiple subiecte asupra cărora cele două puteri au puncte de vedere diferite. Astfel, există dezacorduri în privinţa Ucrainei, acuzaţii de spionaj, de imixtiune în alegeri şi atacuri cibernetice, precum şi tensiuni legate de soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel