Președintele Israelului, declarațiile momentului despre război. Un român este dispărut. "Poporul meu este îndurerat". UPDATE: Reacția MAE - Foto

Președintele Israelului, Itzhak Herzog, a făcut mai multe declarații.

UPDATE:

Ambasada României la Tel Aviv este în acest moment în contact cu autoritățile israeliene pentru a verifica informația potrivit căreia un român din Israel este dispărut, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip.

"Am văzut informația. Ambasada noastră la Tel Aviv este în contact cu autoritățile israeliene pentru a verifica și clarifica această informație apărută în urmă cu câteva minute. Suntem în legătură cu autoritățile israeliene, dar oână în acest moment nu am primit nicio informație cu privire la cetățenii români dispăruți", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, la Antena 3 CNN.

Știrea inițială:

Președintele Israelului, Itzhak Herzog, a făcut mai multe declarații despre război. Înainte de a-și începe discursul au fost prezentate fotografiile mai multor copii răpiți de militanții Hamas. Itzhak Herzog a vorbit ulterior despre atrocitățile comise de teroriști.

"Iată fotografiile unor copii care au fost răpiți de Hamas. Poporul meu este îndurerat pentru că tragedia aceasta a afectat aproape toate casele din Israel. Aproape fiecare cunoaște pe cineva care și-a pierdut viața, este rănit sau este în captivitate ca ostatic în Gaza. Va fi o campanie lungă și epuizantă cu Hamas, adică împotriva teroriștilor. Iată că au lansat 5.000 de rachete împotriva Israelului, 2.800 au căzut în mare, 350 au fost interceptate, 30 de comunități au trebuit să facă față celor infiltrați și cele mai multe sunt evacuate. O mare tragedie, 1.300 de persoane ucise și 3.500 de răniți", a spus Itzhak Herzog.

Mai jos puteți pozele câtorva copii răpiți de Hamas:

Un român ar fi dispărut

În discursul său, președintele Israelului a menționat că mai mulți oameni sunt dispăruți, iar printre aceștia s-ar afla și un cetățean al României.

"Iată că aveți o hartă cu toate drapelele și voi menționa unele dintre ele: Australia, Azerbaidjan, Argentina, Belarus, Brazilia, China, Estonia, Canada, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, India, Polonia, Filipine, Panama, România, Rusia. Africa de Sud, Spania, Sri Lanka, Sudan, Turcia, Ucraina, SUA și Regatul Unit, ai căror cetățeni au fost afectați, dar datele trebuie confirmate din nou", a spus președintele Israelului.

"În ultimii doi ani granița cu Gaza a fost destul de calmă și guvernul a făcut pași destul de mari pentru calmarea situației și scăderea tensiunii din Gaza. Am deschis granițele pentru comerțul între Israel și Gaza. Peste 20 de mii de angajați palestinieni veneau în Israel în fiecare zi ca să lucreze la diverse locuri de muncă în diverse sectoare, ceea ce le permitea să își câștige pâinea pentru familiile lor. În Gaza s-a constatat o creștere economică, și datorită investițiilor internaționale, însă absolut dintr-un motiv neînțeles a izbucnit această tragedie care reprezintă cea mai mare tragedie din Israel, cu cel mai mare număr de evrei uciși de pe vremea Holocaustului. Este una dintre marile atrocități ale istoriei", a mai spus Itzhak Herzog.

"Inclusiv unul dintre consilierii mei a fost mobilizat pentru îndepărtarea cadavrelor rămase în urma atacului și îmi povestea despre o familie cu 5 membri. Cuvintele nu sunt suficient de puternice pentru a exprima această tragedie. Au fost cu toții împușcați: mamă, tată, fii, bebeluși. Rănile de pe corpurile persoanelor ucise arată atrocitățile comise", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel