Preşedintele haitian Jovenel Moise ar fi fost asasinat la comanda unui fost oficial din Ministerul Justiţiei

Directorul Poliţiei din Columbia, Jorge Vargas, afirmă că un fost oficial din ministerul Justiţiei, Joseph Felix Badio, ar fi putut comanda asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise. 

O investigaţie lansată de autorităţile de la Bogota privind implicarea unor cetăţeni columbieni în asasinat relevă că Joseph Felix Badio ar fi putut comanda asasinatul cu trei zile înainte de comiterea atacului, atribuit de autorităţile din Haiti unor mercenari străini.

"Cu câteva zile înainte, aparent trei, Joseph Felix Badio, fost oficial în cadrul Ministerului haitian al Justiţiei implicat în activităţile anticorupţie ale Serviciului general de informaţii, le-a cerut unor foşti militari columbieni, Duberney Capador şi German Rivera, să îl asasineze pe preşedintele statului Haiti", a afirmat directorul Poliţiei din Columbia, generalul Jorge Vargas. "Noi oferim asistenţă cu tot ce putem în audierea cetăţenilor columbieni arestaţi în Haiti", a precizat Jorge Vargas.

Din grupul de asasini au făcut parte, conform datelor anchetatorilor, 26 de columbieni şi doi haitieni care au şi cetăţenie americană. Optsprezece columbieni au fost arestaţi, trei au fost împuşcaţi mortal în operaţiuni ale serviciilor de securitate haitiene, iar restul sunt daţi în urmărire, scrie Mediafax.

Şeful securităţii de la Palatul Prezidenţial, în arest preventiv. Patru suspecţi, ucişi

Dimitri Herard, directorul Unităţii Generale de Securitate de la Palatul Prezidenţial Naţional din Haiti, a fost interogat joi la sediul Parchetului General şi a fost transferat în arest preventiv la o secţie de poliţie din oraşul Port-au-Prince.

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moïse, a fost asasinat pe 7 iulie de un grup de comando format din mercenari străini, conform anunţului premierului în funcţie, Claude Joseph, care a decretat starea de urgenţă. Autorităţile haitiene susţin că la operaţiune au participat peste 25 de străini, în principal columbieni. Serviciile de securitate din Statele Unite verifică implicarea unor cetăţeni americani în asasinat.

Patru persoane suspectate de a fi participat în asasinarea președintelui haitian,  Jovenel Moïse, au fost ucise de forțele de securitate a țării, a transmis poliția. Alte două persoane au fost reținute, în timp ce alții rămân suspecți în acest caz, fiind căutați de autorități în capitala țării, Port-au-Prince. 

Statele Unite şi Franţa au condamnat asasinarea preşedintelui din Haiti şi aşteaptă clarificări privind circumstanţele atacului. Autorităţile din Haiti au cerut asistenţă din partea SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel