Preşedinta Taiwanului, discurs în SUA, cu riscul de a provoca furia Chinei

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a rostit un discurs luni la Los Angeles, în timpul unei escale în Statele Unite în drum spre America Latină, cu riscul de a provoca furia Chinei.

În acest discurs, susţinut la biblioteca prezidenţială Ronald Reagan, Tsai Ing-wen, care era în drum spre Paraguay, a apărat valorile democratice, în ciuda protestelor Beijingului care a cerut Washingtonului la sfârşitul lunii iulie să oprească tranzitul liderului taiwanez prin Statele Unite, relatează marţi France Presse.  

"Vrem să promovăm stabilitatea şi pacea la nivel regional, respectând interesele naţionale, libertatea şi democraţia", a declarat ea. China comunistă consideră Taiwanul ca parte integrantă a teritoriului său, chiar dacă insula este condusă în mod independent de un regim rival din 1949. Dar Beijingul refuză să recunoască suveranitatea acesteia şi interzice partenerilor săi - în numele principiului "unei singure Chine" - să aibă relaţii diplomatice cu Taipeiul. 

SUA, relaţie ambiguă cu Taiwan

Statele Unite menţin o relaţie ambiguă cu Taiwanul: deşi recunosc China populară din 1979, ele păstrează cu insula relaţii comerciale şi rămân aliatul ei militar, căruia îi vând arme, provocând iritarea autorităţilor comuniste. 

Preşedintele SUA Donald Trump, care a provocat mânia Beijingului după alegerea sa la sfârşitul anului 2016 acceptând un apel telefonic din partea lui Tsai Ing-wen, a aprobat în acest an "Taiwan Travel Act" încurajând înalţi responsabili americani să se ducă în Taiwan pentru a se întâlni acolo cu omologii lor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel