Urmărește emisiunea live


Presa din Germania, critici la adresa președintelui Klaus Iohannis: Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite

Presa din Germania, critici la adresa președintelui Klaus Iohannis: Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite / Foto: presidency.ro
Presa din Germania, critici la adresa președintelui Klaus Iohannis: Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite / Foto: presidency.ro

Presa germană i-a dedicat un amplu articol critic președintelui Klaus Iohannis.

Presa germană i-a dedicat un amplu articol critic președintelui Klaus Iohannis, la doar câteva săptămâni după ce nemții l-au onorat pe șeful statului cu cel mai mare premiu al Germaniei. "Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite",  așa titrează presa germană articolul despre președintele României, scrie Realitatea.net.

În articol sunt sunt citate opiniile critice ale jurnalistului de investigație Cătălin Tolontan. Mai mult, materialul cuprinde și opiniile fostului consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu.

”Acum un an totul părea foarte simplu. Înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020, președintele României Klaus Johannis, care este oficial deasupra partidelor politice, a precizat că votul a vizat nimic mai puțin decât salvarea democrației și a statului de drept. Principalul său dușman era Partidul Social Democrat sau PSD pe scurt. Johannis a vorbit chiar despre un ”război” care trebuia purtat împotriva PSD și împotriva clanurilor acestui partid.”, se arată în fragmentele din FAZ. 

"PSD este pe cale să recâștige accesul la putere cu ajutorul lui Iohannis"

”PSD este pe cale să recâștige accesul la putere și beneficii în România, iar cel care i-ar putea ajuta în acest sens este nimeni altul decât Klaus Johannis, proaspăt desemnat la Aachen câștigător al Premiului Carol cel Mare. Acest lucru a devenit evident cel târziu în septembrie, când popularul ministru al Justiției Stelian Ion a fost demis la instigarea lui Johannis. Ion urmărea să implementeze o serie de reforme judiciare viguroase și căutase să reducă influența politicii asupra numirilor procurorilor.”, mai scrie presa germană.

VEZI ȘI: Preşedintele Klaus Iohannis primește premiul internaţional "Carol cel Mare" al oraşului Aachen - Pentru unitatea Europei

Declarația lui Iohannis cu vărul care calcă în străchini, trecută cu vederea. Dungaciu: Un diplomat m-a învățat un lucru

Când președintele Klaus Iohannis a fost prezent la dezbaterea Forumului european „Carol cel Mare”, la Aachen, Germania, un eveniment tradițional organizat în marja decernării premiului Carol cel Mare, pe care l-a primit, acesta s-a arătat deranjat de poziția Ungariei privind Tratatul de la Trianon, spunând „mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor”. 

„Este puțin ca într-o familie, unde, la întâlnirea de familie, cei mai mulți au un văr de-al doilea, de-al treilea, care, din cinci în cinci minute, calcă în străchini, dar oricum nu-l dăm afară, că e rudă. Încercăm să-i mai dăm lecții, să-l integrăm, să-l liniștim, asta este rețeta, cred. Eu nu susțin ideea de eliminare, de înlăturare, pedepsele de așa natură nu aduc rezultatele scontate de mulți. Eu cred că trebuie să le spunem foarte clar acestor oameni în față care sunt așteptările și să continuăm procesul”, a răspuns astfel Klaus Iohannis unei întrebări.  

Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, a fost întrebat, în cadrul unui interviu acordat DCNewsTV, despre declarațiile președintelui Klaus Iohannis. Răspunsul lui Dungaciu îl puteți citi AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel