EXCLUSIV  Declarația lui Iohannis cu vărul care calcă în străchini, trecută cu vederea. Dungaciu: Un diplomat m-a învățat un lucru

Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, a vorbit despre declarațiile președintele Klaus Iohannis cu privire la Ungaria, declarații care au trecut mai mult neobservate.

Când președintele Klaus Iohannis a fost prezent la dezbaterea Forumului european „Carol cel Mare”, la Aachen, Germania, un eveniment tradițional organizat în marja decernării premiului Carol cel Mare, pe care l-a primit, acesta s-a arătat deranjat de poziția Ungariei privind Tratatul de la Trianon, spunând „mă enervează ba chiar mai mult decât pe dumneavoastră afirmațiile lor”. 

„Este puțin ca într-o familie, unde, la întâlnirea de familie, cei mai mulți au un văr de-al doilea, de-al treilea, care, din cinci în cinci minute, calcă în străchini, dar oricum nu-l dăm afară, că e rudă. Încercăm să-i mai dăm lecții, să-l integrăm, să-l liniștim, asta este rețeta, cred. Eu nu susțin ideea de eliminare, de înlăturare, pedepsele de așa natură nu aduc rezultatele scontate de mulți. Eu cred că trebuie să le spunem foarte clar acestor oameni în față care sunt așteptările și să continuăm procesul”, a răspuns astfel Klaus Iohannis unei întrebări.  

Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, a fost întrebat, în cadrul unui interviu acordat DCNewsTV, despre declarațiile președintelui Klaus Iohannis.

„Poziționare fermă a președintelui României! Problema nu este nici de teritoriu, nici de pierderea Transilvaniei. Cred că trebuie să scoatem din discuție aceste lucruri. Problema nu e asta! Un diplomat m-a învățat un lucru: relația cu Ungaria trebuie temperată din fașă, iar o măsură fermă trebuie luată din fașă, pentru a preveni ca un rău mai mare să nu se întâmple. Adică: aici e România, aici e Ungaria. Ungaria vine, îi dai peste unghii”, a spus Dan Dungaciu. 

„Dacă nu faci acest lucru, Ungaria riscă să intre mai adânc și, ca să-i scoți mâna, este mult mai riscant și mai greu decât să-i dai peste unghii să-și vadă - ca să zic așa - locul”, a continuat Dan Dungaciu. 

„Deci, problema reacției față de Ungaria nu este o chestiune anti-maghiară sau anti-ungară la limită, este o reacție pentru ca intruziunea Ungariei să nu fie prea mare și, în momentul în care ești obligat să reacționezi, reacția ta să fie exagerată”, a mai spus acesta. 

Dan Dungaciu, barometrul de securitate. Încrederea și ce cred românii despre UE,SUA, Rusia sau China

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel