Preot fals, prins în Pantelimon. „Spovedea” o enoriașă în benzinărie

Scandalul medicului fals scoate la iveală tot mai mulți impostori, iar autoritățile din orașul Pantelimon, județul Ilfov, au arestat un așa-zis preot care pretindea bani pentru servicii religioase fără a avea pregătirea necesară.

Valentin Moscalu, originar din Câmpulung Moldovenesc, se îmbrăca în sutană, pretindea că e călugăr la muntele Athos și cerea bani pentru serviciile lui religioase. El a fost filmat de un amator în decembrie 2018 pe când „spovedea” o enoriașă în parcarea unei benzinării din București. Magistrații Judecătoriei Cornetu din județul Ilfov l-au trimis după gratii pentru 30 de zile pentru înșelăciune, potrivit monitorulsv.ro.

Preotul fals a fost prins în flagrant de polițiștii din orașul Pantelimon în timp ce intrase în casa unei familii să sfințească locuința pentru suma de 200 de lei. Dacă va fi condamnat, el riscă închisoarea, fiind recidivist.

Preotul fals înșela enoriașii de trei ani

În octombrie 2018, bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 3 la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității pentru că a înșelat 14 persoane de la care a încasat sume între 50 lei și 600 de lei pentru servicii religioase. El trebuie să plătească despăgubiri între 1.700 și 15.000 de lei către credincioșii pe care i-ar fi înșelat în perioada 2015 - 2017, dar sentința nu e definitivă.

Reprezentanții Patriarhiei Române îi îndeamnă pe credincioși să sune la episcopie dacă au suspiciuni în privința unor așa-ziși preoți, precizând că preoții autentici se găsesc la biserică, nu pe stradă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel