€ 5.0937
|
$ 4.3629
|
Curs valutar: € 5.0937
|
$ 4.3629
 

Premierul Yațeniuk către Rusia: Cerem pace!

Cu puține minute înainte ca reuniunea Consiliului de Securitate al ONU să se încheie, premierul Ucrainei, Arseni Yațeniuk, a cerut pentru a doua oară cuvântul, în timp ce ambasadorul Rusiei la ONU, Vitaly Churkin, care se afla la câțiva metri în linie dreaptă de ucrainean, îl fixa cu privirea: "Cerem pace!", a spus fostul lider al opoziției de la Kiev. "Vom face tot ce putem pentru a prezerva pacea, stabilitatea și pentru a ne salva țara".

Vitaly Churkin a fost unul dintre antevorbitorii oficialului ucrainean, criticând în timpul discursului său "propaganda vestică" și invocând precedentul Kosovo 2008. El a spus că însuși Kievul rupe țara în două, precizând că "Rusia și rușii nu vor război. Nu avem premizele pentru a privi situația din această perspectivă".

După discursul ambasadorului Argentinei la ONU a luat cuvântul Yațeniuk. În acest timp, în estul Ucrainei, la Donețk, manifestanții pro-ruși se băteau cu cei pro-europeni, violențe care s-au soldat cu un deces, conform primelor anunțuri oficiale.

"Suntem pregătiți să susținem un dialog pentru a crește puterile republicii autonome Crimeea. Vom proteja și apăra fiecare minoritate din țara noastră. Vom proteja fiecare fiecare cetățean ucrainean, indiferent de religie. Guvernul acesta este deschis dialogului, i-am întins mâna Rusiei, dar am primit o lovitură", a afirmat premierul.

"Cerem pace! Istoria ne va judeca. Avem șansa de a face istorie, Vom face tot ce putem pentru a prezerva pacea, stabilitatea și pentru a ne salva țara", a încheiat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Unde vă petreceți Sfintele Paști?
Acasă
În vacanță, în țară
În vacanță, în străinătate
Trimite răspunsul
x close