Premieră pentru România. Lider ProRomânia, veste de la Washington

Pro România
Pro România

Președintele Consiliului Național al Rectorilor din România și al Agenției Universitare a Francofoniei, Prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a condus delegația universităților românești care au reprezentat țara noastră la Washington din 26 în 31 mai 2019 la NAFSA (Association of International Educators)- cel mai prestigios târg mondial din domeniul învățământului superior.

Pavilionul României "Study in Romania", care s-a bucurat de un real succes fiind printre cele mai apreciate și mai vizitate, a fost realizat sub egida Consiliului Național al Rectorilor din România, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, al UEFISCDI și al Agenției Naționale ERASMUS (ANPCDEFP). Inițiativa se înscrie în demersurile României de internaționalizare a învățământului superior românesc susținute prin portalul www.studyinromania.gov.ro.

Reprezentanții celor 24 de instituții universitare publice (22) și private (2) din aproape toate regiunile țării au prezentat oferta educațională și de cercetare științifică romanescă, cu accent pe stabilirea de noi parteneriate și creșterea atractivității României ca destinație de studii universitare.

Parteneriat pe termen lung între NAFSA și CNR

În marja evenimentului, Prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a avut o întrevedere cu președinta NAFSA, Esther Brimmer, care a apreciat interesul și deschiderea manifestată de universitățile românești de a fi competitive la nivel global. În cadrul discuțiilor a fost lansată inițiativa perfectării unui parteneriat pe termen lung între NAFSA și CNR, proiect ce urmează să facă obiectul unor întâlniri ulterioare.

„Prin această prezență numeroasă a universităților romanești la Washington la NAFSA, am dorit să transmitem un mesaj unitar privind deschiderea spre colaborări internaționale, atât din perspectiva atragerii de studenți străini, cât și a stabilirii de parteneriate în domeniul educației și cercetării. Universitățile românești participante au înțeles că domeniul educațional, învățământul superior în particular, este supus unei competiții globale căreia nu pot să-i facă față decât prin creșterea calității serviciilor oferite și a unei promovări corespunzătoare." a declarat cu acest prilej președintele CNR, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Alături de rectorii universităților românești și de cei peste 70 de reprezentanți ai mediului academic românesc, la eveniment au participat Secretarul de Stat pentru învățământ superior, Profesorul Gigel Paraschiv, reprezentanți ai Agenției Naționale Erasmus, ai UEFISCDI, precum și ai Ambasadei României în SUA.

Principalele obiective pentru stabilirea proiectelor educaționale

Principalele obiective ale reprezentanților învățământului superior românesc au constat în stabilirea de noi parteneriate pentru proiecte educaționale și de cercetare științifică, precum și creșterea vizibilității și atractivității României ca destinație de studii universitare. România oferă un mediu de studiu de calitate, adecvat și sigur, precum și facilități de nivel european în campusurile universitare, la costuri competitive în raport cu alte țări europene.

(w670)

Conferința și târgul internațional NAFSA a reunit anul acesta circa 3500 de universități din peste 100 de tari (înregistrând peste 10 000 de participanți).

Reprezentanții universităților românești au participat, în ultima zi a evenimentului, la ceremonia de deschidere a celei de-a doua ediții a Festivalului de film românesc, organizat de Ambasada României în SUA, împreuna cu Institutul Cultural Român. Evenimentul va fi găzduit de către prestigioasa Galerie Națională de Artă (National Galery of Art), Washingtonul devenind astfel, vreme de trei săptămâni, capitala filmului românesc. Festivalul se va derula sub motto-ul "Reinventing Realism - New Cinema from Romania"/ „Reinventarea realismului. Noul cinema românesc".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel