Elveţia va înregistra o adevărată premieră, importând pentru prima dată în istorie mai multă brânză decât exportă.
Elveţia va importa în acest an mai multă brânză decât va exporta, pentru prima dată în istorie, a avertizat preşedintele Asociaţiei producătorilor de produse lactate din ţara cantoanelor, informează AP.
Deschiderea pieţei laptelui din Elveţia a pus presiune asupra producătorilor locali în ultimii ani, astfel că unii au decis pur şi simplu să renunţe, a declarat Boris Beuret într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul Le Temps.
Potrivit lui Boris Beuret, este nevoie să fie adoptate măsuri pentru a se asigura că Elveţia, renumită la nivel mondial pentru soiuri de brânză precum Gruyere sau Emmentaler, va putea să producă cantităţi suficiente pentru populaţia sa. "În caz contrar, vom sfârşi prin a importa brânză, ceea ce ar fi o absurditate din punct de vedere economic, social şi ecologic", a declarat Boris Beuret.
Conform datelor statistice oficiale, în anul 2020 Elveţia a exportat o cantitate de 77.124 de tone de brânzeturi cu o valoare de 693,8 milioane de franci (772,5 milioane de dolari) şi peste 80% din volumul exporturilor de brânzeturi elveţiene (62.919 tone) au mers spre Europa, cea mai importantă piaţă. În paralel, în 2020 Elveţia a importat 71.664 de tone de brânzeturi, în valoare de 453,5 milioane franci. Aproape 82% dintre brânzeturile importate de Elveţia au provenit din Italia, Germania şi Franţa.
Aproximativ 45% din laptele colectat în Elveţia este procesat în peste 700 de sortimente de brânzeturi şi aproximativ 40% din acestea sunt exportate în peste 70 de ţări de ţări din întreaga lume, indică Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu