Premieră mondială de 1 aprilie: Vin lansat cu drona. Cum se face plata

În premieră mondială, Vinăria Purcari lansează, începând de astăzi, serviciul WineDroneTM – livrarea vinurilor prin intermediul dronelor aeriene. Pentru început, serviciul se va limita la maxim 3 sticle de 0.375 L per livrare, iar în perioada de testare, livrările vor fi făcute gratis.

Este un proiect-experiment, care urmează a fi testat pentru început în Republica Moldova, România și Ucraina – urmând extinderea pe piețele principale de export în cazul feedback-ului pozitiv din partea clienților pilot.

Pentru început, serviciul se va limita la maxim 3 sticle de 0.375 L per livrare, pentru a respecta capacitatea de transport a dronelor Uber Lirpa I, contractate pentru acest scop. În perioada de testare, livrările vor fi făcute gratis, se precizează în comunicatul de presă al vinăriei transmis redacției DC News.

"Piața de vin este una extrem de competitivă. Trebuie să inovezi necontenit pentru a crea plus-valoare și puncte de diferențiere care ar fi apreciate de consumatori. Pe langă inovațiile ce țin de vinul propriu-zis, nu putem ignora evoluțiile în paradigma consumului – trăim în epoca Uber-izării serviciilor, când consumatorii își doresc totul acum și aici, la maxim 3 click-uri distanță", comentează Victor Bostan, CEO Vinăria Purcari.

Detalii privind serviciul WineDroneTM

Serviciul WineDroneTM este accesibil în varianta web și mobile-web, prin intermediul http://winedrone.purcari.md, urmând lansarea aplicațiilor native pentru iOS și Android. Comanda poate fi efectuată în mai puțin de 30 de secunde, iar livrarea se face timp de o oră. Pentru început, aria de acoperire a serviciului este de maxim 10 km în raza orașelor pilot.

Achitarea se face în prealabil prin card bancar.

Vinăria Purcari are o tradiție frumoasă de inovații ce țin de sfera aeronautică, lansând acum un an o cooperare cu NASA, proiectul Purcari Zero GravityTM, care a fost furnizorul selectat pentru programul de cercetare al efectelor vinului în spațiu. "Am identificat 3 segmente principale de consum, pentru care WineDroneTM credem că va avea o relevanță maximă: (1) Picnic, (2) Cină romantică și (3) Impresionează-ți prietenii. Ca grup demografic, ne axăm pe tineri, care sunt mai des consumatori de bere și mixuri. Avem un target de vânzari foarte agresiv pentru acest an și echipa comercială este determinată să maximizeze potențialul fiecărui segment. În plus, este un proiect de imagine foarte important, care sperăm că ne va permite să deschidem uși către importanți distribuitori și retaileri globali", comentează Artur Marin, Director Comercial Vinăria Purcari.

"Întotdeauna ne gândim ce putem face mai mult pentru a satisface consumatorii noștri, cărora le suntem enorm de recunoscători pentru că aleg anume vinurile de Purcari. Sperăm prin WineDroneTM să le aducem un plus de utilitate, dar și un extra... zâmbet", susține Marcel Grăjdieru, Director General Romania.

Despre Vinăria Purcari

Vinăria Purcari, fondată în 1827, este cea mai veche vinărie din Moldova care face parte din Bostavan Wineries Group, liderul pieței vinicole din Moldova. Prima medalie de aur a fost obţinută în 1878, la Expoziţia Mondială din Paris, atunci când oenologii francezi au fost profund impresionaţi de aroma bogată şi culoarea intensă a vinului Negru de Purcari, care a întrecut chiar şi vinurile de Bordeaux. De-a lungul anilor, colecția de vinuri Purcari a câștigat peste 180 de medalii la cele mai prestigioase concursuri internaționale ca Decanter, Concours Mondial de Bruxelles, Challenge International du Vin, a obținut legendara apreciere la curtea regală din Marea Britanie și deține Titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României. Acționarii grupului sunt fondul american de investiții Horizon Capital, International Finance Corporation (Banca Mondială) și fondatorul grupului, vinificatorul Victor Bostan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel