Premieră în UE: Acord privind examinarea investiţiilor străine

Sebastian Florea / 20 noi 2018 / 19:23 Salveaza PDF Comentarii
Parlamentul European
Descriere foto: Parlamentul European

UE ajunge la un acord privind examinarea investiţiilor străine, pentru protejarea intereselor statelor membre.

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană au ajuns marţi la un acord politic privind un cadru al UE pentru examinarea investiţiilor străine directe, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Pachetul convenit va garanta că UE şi statele sale membre sunt în măsură să îşi protejeze interesele esenţiale, constituind în continuare unul dintre cele mai deschise regimuri de investiţii din lume.

'Europa trebuie să îşi apere întotdeauna interesele strategice şi asta este exact ceea ce acest nou cadru ne va ajuta să facem. La aceasta mă refer atunci când spun că nu suntem naivi în domeniul liberului schimb. Avem nevoie de control cu privire la achiziţiile efectuate de societăţi străine, care vizează activele strategice ale Europei. Felicit Parlamentul European şi guvernele UE pentru ajungerea rapidă la acest acord', a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Mijloace pentru a ne proteja securitatea colectivă

La rândul său, comisarul pentru comerţ, Cecilia Malmström, a apreciat că 'este o etapă importantă a procesului pe care l-am iniţiat cu doar un an în urmă pentru a proteja tehnologia şi infrastructurile critice din Europa'. 'Aceasta demonstrează voinţa Europei de a da curs unei cereri puternice din partea cetăţenilor noştri şi a părţilor interesate. Într-o lume din ce în ce mai interconectată şi interdependentă, avem nevoie de mijloace pentru a ne proteja securitatea colectivă, menţinând în acelaşi timp Europa deschisă pentru afaceri. Contez pe Parlamentul European şi pe statele membre să aprobe rapid mecanismele de examinare a investiţiilor convenite marţi', a adăugat ea.

Deschiderea către investiţiile străine directe este consacrată în tratatele UE. Investiţiile străine directe alimentează creşterea economică, inovarea şi ocuparea forţei de muncă. Cu toate acestea, în unele cazuri, investitorii străini ar putea încerca să achiziţioneze active strategice care să le permită să controleze sau să influenţeze întreprinderile europene ale căror activităţi sunt esenţiale pentru securitatea şi ordinea publică în UE şi în statele membre.

Schimb de informaţii

Principalele caracteristici ale noului cadru european pentru examinarea investiţiilor străine directe: creează un mecanism de cooperare în cadrul căruia statele membre şi Comisia vor putea face schimb de informaţii şi îşi vor exprima preocupările specifice; permite Executivului comunitar să emită avize în cazurile care privesc mai multe state membre sau în cazul în care o investiţie ar putea afecta un proiect sau un program de interes pentru întreaga UE, cum ar fi Orizont 2020 sau Galileo. De asemenea, noul cadru încurajează cooperarea internaţională cu privire la politicile de examinare a investiţiilor, inclusiv schimbul de experienţă, de bune practici şi de informaţii privind tendinţele în materie de investiţii; reafirmă că interesele în materie de securitate naţională ţin de responsabilitatea statelor membre; noul cadru european nu va afecta capacitatea statelor membre de a-şi menţine mecanismele de revizuire existente, de a adopta unele noi sau de a rămâne fără astfel de mecanisme naţionale (în prezent, 14 state membre dispun de astfel de mecanisme).

În plus, statele membre au ultimul cuvânt de spus în privinţa faptului dacă o anumită operaţiune ar trebui autorizată sau nu pe teritoriul lor şi se ia în considerare necesitatea de a acţiona respectând termene scurte favorabile întreprinderilor, precum şi cerinţe stricte de confidenţialitate. Propunerea de instituire a unui cadru european pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniunea Europeană face parte din efortul Comisiei de a realiza o Europă care îşi protejează întreprinderile, lucrătorii şi cetăţenii.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26