Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Carol Davila' anunţă realizarea pe 31 martie în Secţia Chirurgie Toracică, în premieră pentru sistemul medical din România, a unei intervenţii chirurgicale de rezecţie a unui segment tumoral mare folosind un nou dispozitiv medical care asigură reducerea la minim a riscului de apariţie a complicaţiilor post-operatorii de tip sângerări, infecţii, fistule, pierderi de aer sau lichide şi reducerea necesarului de transfuzie.
'În data de 31 martie 2016, în Secţia Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila' s-a realizat, în premieră pentru sistemul medical din România, intervenţia chirurgicală de rezecţie a unui segment tumoral mare, excavat şi extins dorsal în lobul superior pulmonar drept şi la nivelul apical al lobului inferior drept, utilizând pentru realizarea aerostazei un dispozitiv medical care asigură eliberarea în câmpul operator, complet automatizat, a unei soluţii de fibrină autologă, dispozitiv care a intrat în dotarea secţiei, în luna ianuarie a acestui an', se arată într-un comunicat al Spitalului Militar Central.
Intervenţia chirurgicală a fost efectuată la un pacient în vârstă de 76 de ani, cunoscut şi cu multiple comorbidităţi asociate (diabet zaharat; hipertensiune arterială esenţială; cardiomiopatie ischemică) la care în urmă cu două săptămâni a fost decelată, în urma examenelor clinice şi paraclinice, o formaţiune tumorală excavată pulmonară dreaptă cu diametrul de 67/35 mm.
Potrivit sursei citate, datorită atât procedurilor chirurgicale pentru care a optat echipa de medici condusă de colonel medic dr. Constantin Grozavu, medic primar Chirurgie toracică şi Chirurgie generală, cât şi a tehnicii şi dispozitivelor medicale de ultimă generaţie, operaţia s-a desfăşurat fără evenimente care ar fi putut pune în pericol viaţa pacientului.
A doua zi după operaţie, pacientul a intrat în regim de viaţă cvasinormal prin: mobilizare precoce; hidratare şi alimentare normală, iar antibioterapia profilactică a fost redusă la 24 de ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu