Guvernul a formulat un punct de vedere referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iniţiată de deputatul USR Mihai-Cătălin Botez.
Guvernul a emis un punct de vedere favorabil proiectului de lege, dar cere omologarea camerelor. Omologarea camerelor riscă să omoare proiectul, dar totuși avizul favorabil al guvernului este o premieră.
„Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul reglementării posibilității constatării contravențiilor cu ajutorul dispozitivelor de înregistrare video utilizate de participanții la trafic sau instalate de autoritățile administrației publice locale.
De asemenea, se propune și modificarea art. 324 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât să se asigure incriminarea falsificării unei înregistrări sau a folosirii unei înregistrări falsificate în vederea producerii unei consecințe juridice.
Totodată, se dispune ca, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei inițiative legislative, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul să aprobe Hotărârea de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
„1. Referitor la terminologia utilizată, semnalăm că, în timp ce în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se definește noțiunea de „mijloc video”, Codul Penal utilizează și definește noţiunile de ,,înregistrare”, respectiv ,,înregistrare tehnică”, fără a se putea realiza o legătură între noțiunile reglementate.
Astfel, în vederea respectării principiului clarității și preciziei normei juridice, apreciem necesară reformularea textelor în cauză prin realizarea unei legături între ele.
În ceea ce priveşte incriminarea falsificării unei înregistrări și a folosirii ei în vederea producerii unei consecinţe juridice, apreciem că o soluţie mai simplă ar fi introducerea unei noi teze în cadrul alin. (21) al art. 109 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care să precizeze faptul că dispoziţiile art. 324 din Codul penal sunt aplicabile în mod corespunzător, limitele de pedeapsă reducându-se cu o treime.
Această soluție este întemeiată pe faptul că modul de reglementare a infracţiunii de falsificare a unei înregistrări este în mod semnificativ similar cu cel de la infracțiunea de falsificarea unei înregistrări tehnice, prevăzută de art. 324 din Codul penal (de la care împrumută conținutul constitutiv, elementele materiale de săvârşire a faptei fiind identice, cele două aspecte diferite fiind regimul sancționator și obiectul asupra căruia poartă acţiunea de falsificare).
Apreciem că în acest mod se evită modificarea nenecesară a Codului penal, de natură a îngreuna înţelegerea și aplicarea dispoziţiilor de incriminare, fiind, în acelaşi timp, îndeplinit și obiectivul avut în vedere de inițiatori, potrivit Expunerii de motive.
De asemenea, semnalăm că sintagma „declaraţia pe proprie răspundere a participantului la trafic asupra faptelor ce constituie contravenţii (...)” din cuprinsul art. I din inițiativa legislativă, este neclară și poate ridica vicii de neconstituționalitate.
Considerăm că esența declarației pe proprie răspundere nu constă în calificarea juridică a faptei drept contravenţie (această operațiune logico- juridică fiind doar atributul agentului constatator), ci de prezentare in extenso a împrejurărilor constatate (văzute) personal de participantul la trafic, declaraţia având ca obiect relatarea unei situaţii de fapt, nu de drept.
Prin urmare, propunem reformularea sintagmei în discuție astfel încât să prevadă că declaraţia pe propria răspundere se face cu privire la împrejurările de fapt constatate de participantul la trafic, precum și cu privire la autenticitatea și veridicitatea înregistrării video furnizate de către acesta.
De asemenea, constatarea contravențiilor se poate face cu mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel, considerăm necesar ca și mijloacele video, dispozitivele folosite de participanţii la trafic sau de autoritățile administraţiei publice locale, care produc înregistrări video prin intermediul cărora se atestă desfăşurarea unui eveniment, şi cu ajutorul cărora se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie, să fie certificate, omologate şi verificate metrologic, în vederea corelării cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
Totodată, referitor la art. V din inițiativa legislativă, potrivit căruia ,,Prevederile art. I și II se aplică începând cu luna următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat”, menţionăm că această prevedere nu este clară potrivit normelor de tehnică legislativă, nespecificându-se la ce lege se face referire, astfel încât pentru evitarea unor dificultăți în interpretare și aplicare, considerăm necesar să se reanalizeze prevederile acestui articol.
2. Apreciem că prin modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul în care constatarea contravenţiilor să se poată face şi cu ajutorul înregistrărilor produse de mijloacele video folosite de participanţii la trafic, cu condiţia ca proba video să fie însoțită de declaraţia pe propria răspundere a participantului la trafic, ar putea reduce semnificativ nerespectarea regulilor de circulaţie, atât din partea conducătorilor de vehicule, cât și din partea pietonilor.
3. Principala prioritate a poliției rutiere este creşterea gradului de siguranță rutieră, în vederea reducerii numărului de accidente, precum şi a consecinţelor acestora, obiectiv ce se poate realiza, cu precădere, şi prin organizarea acţiunilor destinate combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, implicând atât efectivele proprii, cât şi lucrătorii din structurile teritoriale de ordine publică desemnați poliţişti rutieri.
Indisciplina pietonală, viteza şi neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor care au acest drept, continuă să se regăsească între principalele cauze generatoare de accidente.
În acest context, evidențiem că susţinem acele soluții normative care vizează realizarea scopului1 reglementărilor în materia circulației pe drumurile publice şi care au în vedere necesitatea stabilirii unei proporționalități adecvate între resursele (umane, logistice, de timp)utilizate şi eficiența propriu-zisă a soluțiilor în cauză.
Având în vedere considerentele menţionate, Guvernul susține adoptarea acestei inițiative legislative cu propuneri și observații”, a transmis Guvernul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu