Prelungire mandate aleşi locali. Camera Deputaţilor A DECIS! REZULTAT VOT

Ilustrativ
Ilustrativ

Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali. 

Proiectul de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali a fost dezbătut şi votat luni, începând cu ora 12,00, în plenul Camerei Deputaţilor. Legea a fost adoptată! S-au înregistrat 204 voturi pentru, 3 împotrivă şi 66 de abţineri. Un deputat nu a votat. Decizia a fost luată vineri de Comitetul liderilor de grup ai Camerei Deputaţilor, după ce proiectul a fost adoptat de Senat. Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

Totodată, proiectul prevede că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării. De asemenea, se menționează că la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 listele de susţinători vor putea fi semnate şi depuse şi electronic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel