EXCLUSIV  Prea multe universități în România. Ecaterina Andronescu, replică pentru contestatari

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, despre strategia pe care o are ministerul cu privire la universităţile din România, numărul lor dar şi performanţele pe care le ating acestea. 

Subiectul controversat al numărului universităţilor din ţară a fost tratat de către ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu contrazicându-i pe cei care afirmă că sunt prea multe universităţi în România - fie că vorbim despre unităţi de stat, fie de cele private - afirmând că acest lucru nu este unul negativ iar importante sunt performanţele pe care le au acestea. 

"Nu numărul lor este important, ci calitatea şi performanţa fiecărei universităţi. Dacă ne uităm în clasamentele internaţionale, cum ar fi rankingul Scimago, sunt cuprinse circa 22 de universităţi din România în 2018, dar clasamentul acesta a debutat în 2009 şi atunci aveam numai opt sau nouă universităţi. Iată că, pe măsură ce au crescut exigenţele în fiecare universitate, am putut să ajungem cu un număr mai mare în rankingurile internaţionale. (...)

Cred că ceea ce trebuie să facem este să crească exigenţa în fiecare universitate şi să avem universităţi din ce în ce mai performante. Ne dorim acest lucru. Universitatea este autonomă dar este responsabilă faţă de programele pe care le oferă şi faţă de nivelul pregătirii pentru fiecare ciclu de învăţământ", a explicat ministrul Educaţiei.

Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către ministrul Ecaterina Andronescu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel