Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a vorbit la DCNews, în emisiunea ”Borza Analytica”, despre creșterea prețurilor la carburanți.
Bogdan Chirițoiu a discutat despre creșterea prețului la pompă și despre faptul că acesta s-a dublat față de situația de acum 10 ani, din 2008, asta cu toate că prețul materiei prime, al barilului, s-a înjumătățit.
„La prețul la pompă nu stăm prost în momentul de față, după ultima statistică de la Eurostat, suntem a patra cea mai ieftină benzină la pompă cu taxe”, a precizat Bogdan Chirițoiu.
Acesta a precizat că înaintea noastră prețuri mai ieftine la pompă au doar Bulgaria, Polonia și Luxemburg.
„Revenind la combustibil, ce ne îngrijorează pe noi este prețul fără taxă. Prețul la noi la pompă este mai mic decât în restul Europei pentru că taxele sunt mai mici. Dacă dăm de o parte taxele și ne uităm la preț, el e mai scump. Suntem cu 4% peste media din Uniune. Din această cauză avem o investigație.
Ce ne deranjează în special e că vedem că în România suntem mai scumpi decât în alte țări. Avem deja de peste un an deschisă o investigație asupra companiilor petroliere. Vrem să vedem de ce prețul la noi este peste media europeană. Și nu era. Acum doi ani nu era. Eram puțin sub medie. Acum suntem, sistematic, de doi ani, peste medie. Nu cu mult, 4%, dar contează. Poate fi o explicație legată de legislația noastră, pot fi și acțiuni incorecte ale companiilor”, a mai precizat Bogdan Chirițoiu.
[citeste si]
Puteți vizualiza interviul integral AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu