Președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, audiat la DNA

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu, s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat de procurori în dosarul în care sunt anchetați deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun. 

La ieșirea din sediul DNA, în jurul orei 17:30, Gelu Ștefan Diaconu le-a declarat jurnaliștilor prezenți care îl așteptau că va face "declarații complete impediat după finalizarea dosarului".

Întrebat dacă i se pare normal să fie suspectat de asemenea chestiuni, președintele ANAF a precizat: Este foarte normal. În momentul în care dosarul va fi soluționat, veți avea toate detaliiile. Vă asigur însă că nu am nicio legătură cu persoanele incriminate în principal în dosar și chestiunea care e supusă clarificării, și voi oferi toate datele necesare, privește suspendarea prin circulară a deciziilor de impunere privind CAS pentru alocațiile de copii și pentru persoanele care nu realizează venituri sau cu venituri modice. Astea sunt explicațiile pe care le voi da de fiecrae când voi fi solicitat și, din momentul în care dosarul se va clarifica, vă voi da mult mai multe detalii ", a spus el.

În același dosar, miercuri s-a prezentat la sediul DNA s-a prezentat și vicepreședintele ANAF Mihai Gogancea-Vătășoiu.

Deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată, iar deputatul Nicolae Păun, care deține și calitatea de președinte al Asociației Partida Romilor "Pro Europa", este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, cumpărare de influență, influențare a declarațiilor, toate în formă continuată.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel