Prahova. Poliția, percheziții la hoții care fură din mașini

poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv

Poliţiştii din Prahova şi cei ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române efectuează, miercuri dimineaţă, zece percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de furturi din autovehicule.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, percheziţiile au loc în municipiul Urziceni şi în comuna Alexeni din judeţul Ialomiţa, ele fiind derulate de poliţiştii Secţiei Rurale nr. 10 Valea Călugărească, sprijiniţi de luptători de acţiuni speciale din cadrul inspectoratului judeţean. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 13 aprilie - 29 octombrie 2018, persoanele în cauză ar fi săvârşit zece furturi din autovehicule în comuna Valea Călugărească şi în localităţi învecinate acesteia, din judeţul Prahova. 'Aceştia ar fi vizat, în special, autovehicule aparţinând unor societăţi comerciale, ai căror conducători auto opreau la sediile a diferiţi parteneri, pentru a efectua operaţiuni comerciale (livrări de produse, plăţi etc), moment în care sustrăgeau bani sau bunuri (telefoane mobile, laptopuri, portofele, genţi etc) lăsate de aceştia în habitaclu.

Prejudiciu de 56.000 de lei

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 56.000 de lei', se precizează în comunicatul IPJ Prahova. Poliţiştii prahoveni vor pune în aplicare zece mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie aduse la sediul poliţiei în vederea audierii şi dispunerea de măsuri legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel