Prahova, banner. Anunțul poliției

Bogdan Cotigă / 18 ian 2019 / 13:20 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, a anunțat că bannerul despre procurorul Mircea Negulescu amplasat pe o pasarelă la intrarea în județul Prahova a fost dat jos.

"Polițiștii fac acum verificări pentru identificarea persoanei care l-a pus și vom lua măsurile care se impun. Ceea ce pot să vă spun este că nu era autorizată aplicarea pe drumurile publice sau în zona drumurilor publice a oricăror panouri, pancarte sau inscripții. Această faptă este sancționată cu amendă de la 2000 la 6000 de lei", a declarat la B1 TV purtătorul de cuvânt al poliției Prahova. 

Panoul făcea referire la scandalul iscat de niște înregistrări din care se poate înțelege că procurorul Negulescu, zis și Portocală, utiliza metode abuzive în instrumetarea dosarelor de corupție de care se ocupa. Recent DNA a cerut arestarea preventivă a acestuia, dar a primit refuzul din partea CSM. 

(w670) Banner Plo

Alt banner în Ploiești


Un al banner cu mesaje, care au de asemenea legătură cu scandalul procurorului ploieștean Portocală, a fost amplasat și în municipiul Ploiești, titrează România TV. 

VEZI ȘI:

Prahova, banner. Ce a observat protestatara Angi Șerban

Cristinel Toader, în genunchi în fața lui Negulescu: Mi-a zis că nu mă va ierta


STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26