Prahova. Audieri într-un dosar de pornografie infantilă şi şantaj

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un bărbat din localitatea Şotrile este suspectat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj, fiind ridicat, joi, de procurorii DIICOT Prahova pentru audieri. 

Anchetatorii au efectuat, joi, percheziţii la domiciliul suspectului dar şi la instituţia publică din localitate unde lucrează, de unde au luat mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice în vederea continuării cercetărilor, se arată într-un comunicat al DIICOT Prahova. În perioada 2016 - 2017, mai menţionează sursa citată, suspectul a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, "victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului". 

Procurorii DIICOT susţin că minora a refuzat să mai continue respectiva relaţie iar suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reperezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj. 

Potrivit IPJ Prahova, suspectul ar fi distribuit în mediul on-line, în cursul lunii iunie 2018, cu scopul de a o şantaja, mai multe materiale produse în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu minora. Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti, unde se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă prin sisteme informatice. 

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploieşti iar la activităţi au participat şi jandarmii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel