EXCLUSIV  Povestea unui scafandru: Întâlnisem un sergent din război. M-a fascinat modul cum pescuia. Într-o zi, mi-a spus acest secret

O imagine din copilărie îți poate marca viața pentru totdeauna.

Acest lucru am putea spune și în cazul lui Paul Lungu, fost scafandru. Bărbatul ne-a povestit că a fost fascinat în copilărie de modul cum pescuia un sergent rămas invalid după ce a fost pe front în Al Doilea Război Mondial.

''Să fii scafandru este o muncă foarte grea. La Brăila, în locul unde am copilărit, am întâlnit un sergent din Al Doilea Război Mondial, dar care era invalid. Avea un picior lipsă. Însă acest lucru nu îl oprea să pescuiască. Înfigea un par în apă, în locul unde era o adâncime de  2-3 metri. După câteva zile, se întorcea la parul respectiv și se scufunda. Tot timpul ieșea la suprafață cu un crap mare de 2-3kg.'' a spus Lungu.

''Mă uitam fascinat de modul cum proceda. Într-o zi mi-a spus secretul. Ținea mâna la nas pentru a face manevra de echilibrare a presiunii în urechi. De la el am învățat tehnica și a început să îmi placă tot mai mult să mă scufund.'', a declarat Paul Lungu, pentru DC News.

VEZI ȘI Povestea de viață a unui scafandru: A fost singura persoană pe care am salvat-o și nu am luat apoi bătaie

Lungu Paul s-a născut pe 14 aprilie 1949 în comuna Cuza-Vodă, Brăila. A fost angajat la I.P.O. Tulcea din aprilie 1977, absolvent al cursului Scafandri Autonomi S-V-1979. De asemenea, a efectuat lucrări intervenții salvare nave I.P.O. și Navrom pe Dunăre zonă Tulcea-Sulina, a efectuat expertize coloane fundație piloni la Podul Fetești-Cernavodă.

Din data 10.06.1983, Paul Lungu a fost îmbarcat scafandru pe nava Polar 1, pentru operațiuni salvare-intervenții în zona R.I.M. Africa de Vest în calitate de șef grup intervenții până în 1992.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy