Povestea tragică a unei gravide. A născut singură, asistentele dormeau

S-a internat în maternitate pentru a primi îngrijiri medicale. A sfârşit prin a naşte singură în salon. Este povestea unei femei din Râmnicu Vâlcea care a născut prematur un copil de 400 de grame, care a şi decedat la scurt timp. Femeia susţine că în tot acest timp cele două asistente dormeau, iar medicul de gardă a ajuns la ea prea târziu.

Femeia era însărcinată în cinci luni şi a fost internată vineri în Maternitatea din Râmnicu Vâlcea pentru că avea o sarcină cu probleme. Ar fi trebuit să fie supravegheată, însă, după ora trei dimineaţa, asistentele au lăsat-o singură. Le-a căutat, dar nu a găsit pe nimeni în cabinet. Dormeau, spune tânăra. S-a întors în salon. Atunci au început contracțiile. A început să țipe "treziți-vă că nasc". Celelalte fete din salon au strigat pe hol că tânara naște. A venit o asistentă buimăcită, care le-a întrebat ce-au de urlă așa. I-a spus tinerei, care năștea pe patul de spital, "e ok, vino după mine". Atât. Fata nu s-a putut ridica și a născut singură în locul în care copilul ei ar fi trebuit să fie salvat. 

"Am mers la cabinet. Bineînţeles că nu era nimeni la cabinet. Asistentele dormeau. Am venit în cameră, tot am intrat în cabinet ... nimeni", a povestit pacienta, potrivit Realitatea.

"Am născut copilul în pat singură"

"Am venit în pat. Au început contracţiile şi mi s-a spart apa. Şi le-am trezit pe fete. Treziţi-vă fetelor că eu nasc. Au ieşit pe hol şi-au început să urle. A venit o asistentă. Cealaltă, nu cealaltă pe care o trezisem eu. A venit cealaltă buimăcită că ce-au de urlă aşa si ce s-a întâmplat. S-a uitat aşa la mine mai în scârbă şi zice da bine ok, vino la cabinet. Eu n-a apucat să ma mai duc şi am născut copilul în pat singură", a povestit femeia.

Medicul care a internat-o pe femeie recunoaşte că nu este normal ce s-a întâmplat. "Categoric nu se mai putea face nimic. Era normal să fie supravegheată", a spus Cristina Vasile, medic gineciolog.

"În primul rând o să le cer o notă informativă să văd despre ce este vorba şi o să propun managerului măsurile din codul muncii, mergând până la desfacerea contractului de muncă dacă se consideră că au fost vinovate", a spus Marian Stoica, șef Secție Obstetrică Ginecologie, SJU Vâlcea. Familia femeii spune că le va da în judecată pe cele două asistente care erau de gardă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel