Printre cele trei persoane decedate în timpul atentatului de la maratonul desfășurat în Boston se numără și un copil de opt ani. El își aștepta tatăl la linia de sosire pentru a-l îmbrățișa, avându-le alături pe mama și pe sora sa mai mică.
Împreuna cu mama și sora sa de șase ani, ambele rănite foarte grav, Martin Richard stătea nerăbdător de cealaltă parte a liniei de finish, atunci când cele două bombe ascunse în coșuri de gunoi au explodat la un interval de 12 secunde una de cealaltă.
Copilul aproape că a înșelat moartea când se îndrepta spre tatăl său care se apropia de ultimii metri ai cursei anuale, potrivit informațiilor din zonă, citate de The Sun.
Mama sa se află în spital și urmează să fie supusă unei intervenții pe creier, în timp ce surorii sale i-a fost spulberat piciorul. Fratele său mai mare, aflat de asemenea în zonă, se pare că nu a fost rănit.
Prietenii au păstrat câteva momente de tăcere la un restaurant local, pentru Martin, mama și sora acestuia.
America a fost martoră, pe 15 aprilie, ora locală 14:50, la cel mai îngrozitor atentat după cel din 11 septembrie 2001. Acum s-au înregistrat trei decese și 144 de oameni grav răniți, mulți dintre ei rămânând schilodiți, membre ale corpului fiindu-le distruse de cele două explozii.
Autoritățile americane s-au ferit până acum să pronunțe cuvântul terorism, deși cei mai mulți dintre americani nu au îndoieli că a fost, într-adevăr, un atac terorist. Atentatul a fost descris, în mai multe rânduri, drept un act de teroare. În discursul adresat națiunii, președintele S.U.A Barack Obama a îndemnat să nu se tragă concluzii pripite, dând asigurări că cei care se află în spatele atentatului vor fi aduși în fața justiției și "vor simți întreaga greutate a acesteia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu