Bolile neurovasculare, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, sunt printre cele mai grave afecțiuni ale sistemului nervos, dar pot fi prevenite? Conf. prof. dr. Corneliu Toader, neurochirurg la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, a explicat importanța identificării factorilor de risc și adoptarea unor măsuri preventive adecvate.
Medicul a spus care sunt bolile neurovasculare și cum ar putea fi prevenite, subliniind că multe dintre acestea au un determinism genetic, ceea ce le face imposibil de evitat complet. Totuși, există situații în care riscurile pot fi reduse. Potrivit medicului, deși aceasta debutează adesea brusc, prin măsuri terapeutice și prevenirea accidentelor vasculare, pacienții au șanse mari de supraviețuire.
„Patologia vasculară cerebrală este un capitol extrem de important. Multe din bolile acestea le avem cu o transmisie sau cu un determinism oarecum genetic, deci aș putea spune că nu le putem evita.
Însă sunt destul de multe situații în care lucrurile pot fi evitate. Este extrem de important că noi avem în țară o instituție profilată pe această patologie pentru că, din fericire, patologia vasculară cerebrală are un debut brutal, dar și dacă se iau toate măsurile terapeutice sau se previne un accident vascular, fie el hemoragic, fie el ischemic, bolnavul are o șansă de supraviețuire foarte bună și fără deficite.", a spus conf. prof. dr. Corneliu Toader.
Conf. prof. dr. Corneliu Toader a explicat că, pe lângă cauzele genetice, ateroscleroza poate duce la ruperea vaselor anormale, cu riscuri fatale. Hipertensiunea arterială este un alt factor de risc important, care poate fi controlat cu tratamente adecvate.
„În afară de cauzele genetice, unde putem include anevrismele cerebrale, malformațiile vasculare cerebrale - mă refer la o multitudine de situații în care omul se naște cu niște vase anormal constituite care chiar dacă nu dau simptomatologie, sunt ușor fiabile - pe măsură ce îmbătrânim apare ateroscleroza și atunci lucrurile pot să determine ruperea acestor malformații cu sângerări care pot fi uneori fulminante și care pot chiar să coste viața bolnavului într-un interval foarte scurt de timp, într-un anumit procent de cazuri.
Pe de altă parte, hipertensiunea arterială este unul din factorii de risc, și ea trebuie combătută. Astăzi, avem un arsenal terapeutic care ne permite să o controlăm. Mai există o altă problemă, și anume patologia ischemică cerebrală. Ea este mai degrabă neurologică, dar, astăzi, din ce în ce mai mult, anumite tehnici terapeutice endovasculare tind să înlocuiască tratamentele neurologice clasice și să recalibreze vasele cerebrale, și să prevină accidentul vascular ischemic care, în condițiile în care afectează un vas important, poate duce, de cele mai multe ori, la decesul bolnavului dacă nu s-a intervenit cum trebuie.”, a spus conf. prof. dr. Corneliu Toader.
Medicul a explicat că diabetul zaharat trebuie controlat, deoarece poate afecta sistemul vascular. Potrivit medicului, în patologia cardiovasculară, succesul tratamentelor este mai mare decât în cazul patologiilor cerebrale, deoarece inima este un mușchi, iar creierul este un „computer”.
„Diabetul zaharat este iarăși o afecțiune care trebuie controlată pentru că și el poate să producă o anumită fiabilitate vasculară. Firește că în patologia cardiovasculară succesele sunt mai mari, mă refer la vasele cordului, decât în patologia cerebrală. Trebuie, totuși, să recunoaștem că inima este un mușchi, iar creierul este un „computer" și orice privare de oxigen înseamnă niște pagube care se aduc asupra neuronilor, care sunt greu de controlat.”, a spus conf. prof. dr. Corneliu Toader la emisiunea Academia de Sănătate, de pe DC News și DC Medical.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci