Atenție mare la etichetele produselor de post! ANPC: Pericol pentru sănătate

Postul Crăciunului. Atenție mare la etichetele produselor de post. ANPC, avertisment pentru români: Pericol pentru sănătate / Foto: Pixabay, de Alexas_Fotos
Postul Crăciunului. Atenție mare la etichetele produselor de post. ANPC, avertisment pentru români: Pericol pentru sănătate / Foto: Pixabay, de Alexas_Fotos

Află în articol la ce trebuie să fii atent atunci când cumperi produse de post.

Postul Crăciunului începe mâine, 15 noiembrie și va dura până pe 24 decembrie. Cu o zi înainte de începerea postului Crăciunului, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi avertizează pe români să fie foarte atenți de unde se aprovizionează cu produse de post și, mai ales, să citească cu mare atenție etichetele alimentelor. 

Recomandările ANPC. Cum alegem produsele de post

"Pentru ca produsele pe care le cumpărați în perioada postului Crăciunului să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să cumpărați produse alimentare de post numai din locuri amenajate și autorizate, să solicitați și să păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea, conformitatea sau siguranța unui produs.

De asemenea, atenționez asupra faptului că dacă achiziționați produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare, riscați ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea.

Verificați cu atenție eticheta produselor de post pe care le cumpărați! Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc. Nu cumpărați produse a căror etichete nu vă informează complet și corect privind conținutul, ingredientele sau calitatea produsului. Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Crăciunului și de a evita astfel să fie induși în eroare.

Atenție la lista ingredientelor

Pentru ca produsele pe care le cumpărați în perioada postului Crăciunului, să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand, în primul rând, ca înainte de cumpărare, să acordați o atenție deosebită listei ingredientelor. În cazul în care aceasta conține și ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să știți că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post.

Pentru produsele tăiate, fracționate sau porționate de vânzător, solicitați să vedeți eticheta produsului pentru a verifica compoziția și data durabilității minimale. Avertizez asupra faptului că pe unele ambalaje veți găsi pe lângă lista cu ingrediente și afirmația "poate conține urme de ou, lapte...". Aceasta este o informație oferită voluntar de către producător, și înseamnă că, în ciuda tuturor asigurărilor luate pe perioada producției, cele mai mici urme din ingredientele menționate, câteodată, nu pot fi evitate.

Și nu în ultimul rând, verificați dacă în magazin sunt respectate condițiile de păstrare specificate de producător, în special temperatura. Nu cumpărați produse care au fost ținute la temperaturi mai mari decât cea specificată. După achiziție, respectați și la domiciliu condițiile de depozitare precizate pe ambalaj. De asemenea, verificați data durabilității minimale. Nu cumpărați produse cu data durabilității minimale sau data limită de consum depășită sau modificată.

Mențiunile de pe etichete care te-ar putea induce în eroare

În urma acțiunilor de control desfășurate în anii anteriori, comisarii ANPC au găsit la comercializare produse, pe a căror etichete, erau înscrise mențiuni care puteau induce în eroare consumatorii:

• Cozonac cu rahat, cacao și stafide, ambalat în pungi din material plastic, în compoziția căruia se regăseau ouă, în contradicție cu mențiunea inscripționată pe fluturașul colant “produs de post”;

• “Maioneză vegetală simplă” și “Maioneză vegetală Shaorma”. Denumirea de MAIONEZĂ se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuș de ou, ulei și alte ingrediente;

• “Pizza de post” - “specialitate cu aroma pe baza de uleiuri vegetale și cazeină (substanță proteică din lapte)”, produsul nefiind astfel un produs „ de post”, cu efectul dezinformării consumatorilor;

• Utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum șnițel, pate, parizer, salam, cârnați, crenvurști etc. la care era atașată sintagma “vegetal”;

• Înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a mențiunii „fără colesterol” sau „0% colesterol”, sugerându-se astfel ca acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au aceasta caracteristică;

• Produsul alimentar vegetal UHT, care conform listei de ingrediente declarată pe ambalaj conținea proteine din lapte, în neconcordanță cu denumirea de produs;

• Produse de cofetărie preambalate, cu mențiunea “de post”, deși în lista ingredientelor de pe eticheta era înscris “frișcă”.

Abaterile depistate 

De asemenea au fost constatate următoarele abateri:

• Produse de post expuse la comercializare în același raft și în directa vecinătate cu celelalte produse, inducând în eroare consumatorii (de exemplu produsul "Untar" ce conținea grăsimi vegetale era expus la vânzare în același raion cu untul);

• Expunerea la comercializare în raioanele destinate produselor de post a produselor care aveau în conținut ingrediente lactate;

• Produsul „Crutoane cu ierburi aromate” era expus în vederea comercializării la raft, iar deasupra acestuia exista un afiș inscripționat "Idei savuroase de post", deși, produsul conținea la ingrediente: "zer praf dulce" și "praf de iaurt", care sunt de origine animală și nu de post", a scris Paul Anghel, președintele ANPC, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel