Porumbelul kereru, ''Pasărea Anului'' în Noua Zeelandă

Sebastian Florea / 16 oct 2018 / 13:42 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Porumbelul kereru, o pasăre cu un apetit deosebit, a câştigat competiţia ''Pasărea Anului'' în Noua Zeelandă.

O specie de porumbel, rotofei şi cu o înclinaţie către excese alimentare, a fost încoronată ''Pasărea Anului'' în Noua Zeelandă în cadrul unei competiţii care a generat dispute aprinse pe reţelele de socializare, scandaluri referitoare la procesul de votare din această competiţie, dar şi folosirea unor tactici la limită - precum utilizarea aplicaţiei matrimoniale Tinder - pentru susţinerea păsărilor favorite, relatează DPA.

Victoria repurtată de kereru, supranumit şi porumbel de copac, se datorează unei campanii care s-a concentrat pe dimensiunile corpului său şi pe apetitul deosebit al păsării. Aceste trăsături au declanşat, de asemenea, un război al meme-urilor cu privire la cea mai rotofeie pasăre nativă din Noua Zeelandă, a notat într-un comunicat emis luni organizaţia ecologistă Forest and Bird.

Porumbei alcoolici

Aceste păsări endemice, corpolente, obişnuiesc să se îndoape cu fructe foarte coapte ce pot fermenta în guşa lor, devenind astfel alcoolice. Prin urmare, au fost raportate cazuri de kereru care au căzut din copaci pentru că erau prea ameţite pentru a mai putea să se ţină de ramuri.

Competiţia, organizată de Forest and Bird pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la păsările native din Noua Zeelandă şi la ameninţările cu care acestea se confruntă, a fost afectată de un scandat internaţional după ce de pe adrese IP din Australia au fost trimise peste trei sute de voturi pentru cormoranul australian şi peste 1.500 pentru kaki.

Popularizare pe site-uri de matrimoniale

Competiţia atrage zeci de mii de iubitori de păsări, care îşi susţin speciile favorite prin creativitate, umor şi uneori prin tactici la limită pentru obţinerea voturilor necesare. Unii entuziaşti şi-au înscris păsările pe site-urile matrimoniale pentru a le populariza. Astfel, un exemplar de kaki - specie din care au mai rămas în sălbăticie doar 132 de exemplare adulte - denumit Shelly D, şi-a făcut noi prieteni prin intermediul aplicaţiei Tinder. Premierul Jacinda Ardern şi-a exprimat susţinerea pentru petrelul negru.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24