Portul măștii și Holocaustul, asemuite de un politician american. Scuzele publice vin la o lună distanță

Foto ilustrativ, Pixabay
Foto ilustrativ, Pixabay

Un legiuitor republican din SUA și-a cerut scuze după o declarație halucinantă.

Conform BBC, Marjorie Taylor Greene din Georgia și-a cerut iertare pentru că a asemuit legislația privind măștile de protecție împotriva coronavirusului cu tratamentul aplicat evreilor în Germania nazistă. Aceasta s-a revanșat prin vizitarea Memorialului Holocaustului din Washington DC, Statele Unite ale Americii.

Scuze publice după ce a insistat cu remarcile halucinante

Pasionata de conservatorism a transmis că este important să recunoască faptul că a făcut „remarci ofensatoare”. Aliată cu fostul președinte republican Donald Trump, Greene a avut un an tumultos de când Joe Biden a preluat scaunul Biroului Oval de la Casa Albă.

„Una dintre cele mai bune lecții pe care tatăl meu mi le-a dat a fost să își recunoști greșelile. Am făcut greșeala și m-a deranjat foarte mult vreme de câteva săptămâni, așa că vreau să recunosc. Nu există comparație cu ceea ce s-a întâmplat în timpul Holocaustului. Nu sunt cuvinte pe care le-am spus și remarci făcute de mine despre care știu că sunt ofensatoare, așa că vreau să-mi cer iertare. Dacă vrem să fim lideri, trebuie să conducem într-un astfel de mod în care dacă o dăm în bară, este foarte important să ne cerem și iertare”, a transmis legiuitorul american din Georgia.

Ce a zis americanca despre Germania nazistă?

Într-un interviu de luna trecută în timpul unui podcast conservator, femeia de 47 de ani a făcut praf protocoalele de siguranță publică adoptate de democrați în Camera Reprezentanților, inclusiv cerința portului măștii în interiorul instituției.

„Știi, putem să ne uităm în trecut și în istorie, atunci când oamenilor li s-a cerut să poarte steaua galbenă. Ei au fost tratați de-a dreptul ca cetățeni în plan secund, atât de mult încât au fost urcați în trenuri și duși în lagăre de concentrare în Germania nazistă. Este exact tipul de abuz despre care vorbește Nancy Pelosi”, transmisese ea.

După ce a fost criticată la scară largă, femeia a continuat cu analogia. Într-un mesaj pe Twitter ca reacție la o știre care pomenea faptul că vaccinații nu mai poartă mască într-un anumit magazin, aceasta a adăugat: „Angajații vaccinați primesc un logo de vaccinare la fel cum evreii din Germania Nazistă purtau steaua galbenă”.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy