Pop spune că Dincă i-a amenințat familia cu violul. Avocat: A înțeles eronat

Tonel Pop
Tonel Pop

Avocatul Tonel Pop acuză faptul că Gheorghe Dincă i-a amenințat familia în timpul audierilor de luni.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, acuză faptul că Gheorghe Dincă i-a amenințat familia în timpul audierilor de luni, în prezența procurorilor DIICOT și a polițiștilor. Avocatul lui Dincă spune că Pop a înțeles eronat.

Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat, pentru Mediafax, că el și colega sa, au fost amenințați de Gheorghe Dincă în timpul audierilor de luni, în prezența polițiștilor și procurorilor. Tonel Pop afirmă chiar că Dincă s-a ridicat amenințător și s-a dus către el, spunându-i: „Șobolan, te termin".

„Dincă a început să ne amenințe, să facă scandal, să ne sperie. Dincă a început să ne amenințe, să facă scandal, că dacă avem copii, că îi violează, dacă avem fete, turuia, făcea, se uita urât, gesticula. Atunci am spus că îi rog să intervină pe polițiști și procurori, pentru că este ultraj, este ilegal să ni se adreseze, este ilegal să ne amenințe. L-au lăsat să își facă numărul, când Dincă a început însă să facă foarte urât atunci au oprit camera de luat vederi, am cerut ajutorul polițiștilor și procurorilor să intervină, dar l-au lăsat și atunci Dincă s-a ridicat de pe scaun și s-a împins, a venit către noi, spunând „Șobolan, te termin", și atunci a venit un polițist, s-a băgat în fața lui ca să nu intre în noi", a povestit Tonel Pop.

La rândul său, avocatul lui Gheorghe Dincă, a spus că, de fapt, Tonel Pop a înțeles greșit situația, în realitate clientul său spunându-i că îl va da în judecată pentru declarațiile făcute în spațiul public.

„Este o situație de fapt expusă complet eronat, nu este adevărat ceea ce a afirmat domnul avocat Tonel Pop. I-a spus doar că îl dă în judecată pentru că a afirmat că și-a violat fiica. Asta a fost toată problema. El probabil nu a înțeles, că fiica, fiicele... Asta i-a reproșat domnul Dincă domnului Tonel Pop. Nici măcar nu a încercat să se ridice, cum să se ridice? Nu a fost nicio amenințare, nu a avut o atitudine amenințătoare. Nu s-a ridicat până nu s-a terminat audierea. Nu am auzit să îi fi spus nici că e șobolan. Chiar m-am mirat când am auzit", a spus Claudiu Lasconschi, avocatul lui Gheorghe Dincă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel