Ponta vrea redeschiderea TVR Chișinău

tvr
tvr

Premierul Victor Ponta va efectua săptămâna viitoare o vizită de lucru în Republica Moldova, iar printre principalele subiecte abordate se numără redeschiderea studioului TVR de la Chișinău.

”Este vorba de redeschiderea televiziunii publice româneşti, a emisiei. TVR 1 a avut un studiou la Chişinău care s-a închis în perioada în care Partidul Comunist a fost la putere, iar acum acesta este unul dintre punctele cele mai importante pe ordinea de zi, pentru a redeschide trasmisia efectivă a TVR la Chişinău”, a declarat Ponta pentru Mediafax.

Vizita are rolul de a consolida relația foarte bună a guvernului de la Chișinău cu cel de la București.

”Vizita oficială pe care o efectuez la Chişinău împreună cu un număr important de miniştri are o serie de aspecte mai deosebite. În primul rând, marţi, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, împreună cu prim-ministrul Leancă, vom participa la ceremonii şi cred că este un semn extraordinar despre relaţia foarte bună dintre guvernele noastre, acum, şi despre eforturile comune”, a adăugat Ponta.

Premierul dorește ca deplasarea sa la Chișinău să echivaleze cu reușita primului proiect bilateral important dintre România și Republica Moldova, și anume gazoductul Iași-Ungheni.

”Eu vreau să efectuez această vizită ca un mesaj foarte clar de sprijin pentru Moldova şi vreau să trecem cu relaţiile dintre România şi Republica Moldova de la vorbele frumoase, care, sigur, sunt importante, la fapte, lucru de care ambele ţări au nevoie”, a mai spus prim-ministrul.

În luna iulie, în cadrul unei întrevederi avute la Bucureşti, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, l-a invitat pe premierul Victor Ponta să asiste la 27 august, când este Ziua Independenţei statului vecin, la începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni, eveniment la care ar urma să ia parte şi comisarul european pe energie. Autoritățile de la București doresc ca proiectul să fie finalizat până la finele anului curent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel