Ponta: Nu poți fi solidar cât timp tolerezi un personaj ca Roșca Stănescu

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seara, într-o intervenție la România TV, că în USL este o problemă serioasă. Despre SR Stănescu, premierul a declarat că nu-l interesează persoana acestuia, cu toate că a atacat PSD încă din februarie.

Premierul Victor Ponta a ținut să facă câteva precizări referitoare la întâlnirea de vineri cu președiuntele PNL, Crin Antonescu, dar și despre criza serioasă în care se află USL.

"În acest weekend nu se întâmplă nimic, pentru că vorbim de niște lucruri serioase pe care le vom discuta fiecare în partidul său. E o problemă serioasă în USL, și întâlnirea de astăzi a fost foarte utilă, pentru a-i face pe colegii liberali să înțeleagă care era de fapt problema, pentru că eram sigur că nu au înțeles-o. Problema nu este Roșca Stănescu, pe mine nu  mă interesează Roșca Stănescu. Problema este dacă în momentele dificile care urmează, PNL, în totalitatea sa este solidar  cu deciziile și luptele pe care trebuie să le luăm. Pentru că dacă noi guvernăm și câțiva oameni, Roșca sau altcineva se fac că sunt în opoziței e un gen de colaborare care ne amintește de Convenția Democratică, de Alianța DA, și așa nu se poate", a declarat premierul.

"Nu mă interesează calitatea de membru PNL a domnului Roșca Stănescu, de aftfel, asta cu PNL nu știu ce are el în clin și mânecă că a fost cu toată lumea și va fi cu toată lumea. Aici este vorba despre o campanie pe care domnul Stănescu a dus-o la adresa PSD încă din februarie și pe care PSD nu poate tolera de la cineva care beneficiază de statul la putere și care se face că este în opoziție. În cazul domnului Stănescu, și numai în cazul lui, nu poți să jignești PSD și să te faci că ești în opoziție și în același timp să beneficiezi de guvernare. Ori în căruță, ori în teleguță", a mai afirmnat premierul.

"Ce face PNL cu Roșca Stănescu nu mă interesează", a continuat Ponta la RTV.

"Aștept de la Crin Antonescu să ia lucrurile mai  în serios. Am văzut că în interiorul PNL, lucrurile nu erau la fel de serioase... Roșca Stănescu nu contează. Contează atitudinea PNL de a fi solidari așa cum suntem și noi, pentru că vor veni momente dificile pentru că guvernarea e mai grea decât opoziția".

"Nu-l consider pe domnul Roșca prieten, dacă domnia sa se consideră, acest lucru este unilateral"

"Cred că a fost o mare greșeală din partea USL să accepte persoane așa cum a fost domnul Roșca Stănescu, dar acum este tardiv".

"USL și cei care ne-au votat așteaptă de la noi solidaritate și seriozitate. Ori  nu poți fi solidar cât timp tolerezi un personaj ca Roșca Stănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel