Ponta, despre revenirea în PSD

Victor Ponta a venit cu lămuriri privind revenirea în Partidul Social Democrat.

Victor Ponta a fost invitat la emisiunea Sinteza Zilei, la Antena 3, unde a vorbit despre revenirea la Partidul Social Democrat. Mihai Gâdea i-a sugerat premierul României din perioada 2012-2015 că ar fi un zvon privitor la revenirea în PSD:

Nu revin la vârful PSD. Zi de zi vorbesc cu domnul Ciolacu, am vorbit și înainte să vin la emisiune, că tot încerc să-l conving pe el. I-am spus că îi trebuie niște consilierii economici cum i-am avut eu pe Florin Georgescu, pe Daniel Dăianu, ca să fie pregătit. Diferența între a câștiga alegerile că s-a săturat lumea de unii și a câștiga alegerile pentru că ești pregătit, cum am fost în 2012, să dăm înapoi, să dezvoltăm, e foarte mare.

Cu mulți de la PSD am relații foarte bune, cu Grindeanu, cu Dâncu, nu mai am dușmani în PSD. Dar nu, nu revin la vârful PSD, însă foarte tare mi-aș dori să existe o alternativă“, a precizat Victor Ponta.

Victor Ponta își dorește un candidat cu șanse la prezidențiale

„Mi-aș dori ca PSD, dar și alte partide, să aibă un candidat cu șanse. În 2019 nu a fost un candidat cu șanse, un candidat care chiar să poată, nu doar să câștige, ci să facă o schimbare. Nu cred că cei din PSD m-ar mai susține pe mine acum. În 2019, în august, am avut această discuție cu doamna Dăncilă, domnul Ciolacu și domnul Tăriceanu. Eu cred că 2024 e un moment în care putem să schimbăm un pic soarta sau putem să continuăm tot așa“, a conchis Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel