EXCLUSIV  Ponta, din nou premier. Cum s-a ajuns la propunerea pentru viitorul Guvern

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Victor Ponta este propus pentru funcţia de premier al României. 

Anunţul a fost făcut de către Călin Popescu Tăriceanu. 

"Trebuie să vă spun că am avut o discuţie între liderii partidului şi noi am gândit că pentru a ne profila mai bine şi pentru a scoate în evidenţă faptul că totuşi avem o experienţă care eu cred că ar merita folosită în situaţia de criză în care ne aflăm, este nevoie să propunem un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Suntem doi foşti prim-miniştri, cu o experienţă şi cu nişte rezultate aş spune bune, pentru că şi perioada în care eu am fost prim-ministru, 2004-2008 România a mers bine, a avut creştere economică, a fost bunăstare; la fel şi perioada în care a fost Victor Ponta prim-ministru, 2012-2015, iarăşi România a cunoscut o perioadă de prosperitate. Şi atunci am hotărât să propunem un prim-ministru din partea Pro România în persoana lui Victor Ponta.

El a mai gestionat o criză: în 2012 România era după doi ani foarte grei, 2010-2011, criza mondială, şi a reuşit, în scurt timp, să repună România pe roate. Deci experienţa asta eu cred că este folositoare şi noi suntem disponibili să ne punem la bătaie această experienţă. Nu cred că trebuie să ezităm", a declarat, la DC News TV, Călin Popescu Tăriceanu.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel